Update articol:

Dosarul nuclear: Preşedintele Iranului le cere europenilor să evite ”orice ameninţare sau presiune”

Hassan Rouhani Sursa foto: twitter.com/Rouhani_ir

Preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, a cerut duminică ţărilor europene să evite “orice ameninţare sau presiune” în negocierile cu Teheranul pe tema programului nuclear al republicii islamice, în timpul unei întrevederi cu şeful diplomaţiei irlandeze, Simon Coveney, transmite AFP, potrivit Agerpres.

După sosirea lui Joe Biden la preşedinţia SUA, Washingtonul, partea europeană (Franţa, Germania şi Regatul Unit) şi Teheranul au încercat să salveze acordul încheiat la Viena în 2015, care a permis o relaxare a sancţiunilor internaţionale asupra Iranului în schimbul impunerii unor restricţii asupra programului său nuclear.

Acest acord a fost pus sub semnul întrebării după retragerea unilaterală a SUA, în 2018, în timpul mandatului preşedintelui republican Donald Trump, care a reintrodus sancţiuni împotriva Iranului.

“Cea mai bună formă de a soluţiona problemele cu partenerii europeni la diferite niveluri bilaterale, regionale şi internaţionale o reprezintă negocierile întemeiate pe respect reciproc şi pe evitarea oricărei ameninţări sau presiuni”, a apreciat Rouhani în timpul întrevederii cu Coveney, potrivit unui comunicat de presă al preşedinţiei iraniene.

Rouhani şi-a reiterat criticile la adresa “lipsei de acţiune a Europei în raport cu angajamentele sale” din acord, adăugând că Iranul s-a angajat să-l menţină “şi a plătit preţul” pentru aceasta.

Declaraţia intervine la câteva zile după ce Germania, Franţa şi Marea Britanie au renunţat la un proiect de rezoluţie prin care denunţau Teheranul pe lângă Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) pentru decizia Iranului de a suspenda anumite inspecţii asupra programului său nuclear.

La rândul său, ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif, care va avea şi el duminică o întrevedere cu omologul său irlandez, a scris vineri pe Twitter că va prezenta curând “un plan de acţiune constructiv şi concret al Teheranului prin intermediul căilor diplomatice potrivite”.

BVBStiri BVB

CONPET SA (COTE) (12/04/2021)

Completarea ordinii de zi a AGOA din data de 28(29).04.2021 si B.V.C. 2021

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (12/04/2021)

Actualizare lista preliminara persoane propuse pentru functia de administrator

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (12/04/2021)

Actualizare si completare materiale AGOA 29.04(04.05).2021