Update articol:

Dow Jones se prăbușește cu peste 1.100 de puncte și marchează cea mai lungă serie de pierderi din 1974 (CNN)

Indicele Dow Jones a scăzut miercuri ca urmare a perspectivelor dezamăgitoare ale Rezervei Federale. În acest proces, indicele blue-chip și-a extins seria de pierderi la 10 zile – cea mai lungă astfel de perioadă de când Gerald Ford era președinte, scrie CNN.

Indicele Dow Jones Industrial Average a încheiat ziua în scădere cu aproximativ 1123 de puncte, sau 2,6%, după ce Fed a indicat într-o declarație de politică monetară că prevede doar două reduceri ale ratei dobânzii în 2025, nu cele patru prevăzute anterior. Fed anticipează acum că inflația va rămâne peste intervalul său țintă pentru mai mult timp decât se aștepta inițial.

Dow a scăzut timp de 10 zile la rând, prima dată când a avut o serie de pierderi atât de lungă fiind de la 20 septembrie la 4 octombrie 1974, când indicele a scăzut timp de 11 sesiuni la rând.

Până la prăbușirea de miercuri, Dow a scăzut, deşi  piețele au fost puternice, în general. Dow Jones a pierdut mai puțin de 6% în lunga sa serie de pierderi. Alți indici au fost la sau aproape de maxime record, înainte de a scădea brusc miercuri. S&P 500 a scăzut cu 3%, iar indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 3,6%.

Investitorii se așteptau ca Fed să reducă miercuri ratele cu un sfert de punct, exact ceea ce a făcut banca centrală. Dar piețele s-au prăbușit după declarația Fed conform căreia se așteaptă la doar două reduceri ale ratelor în 2025 – un semnal că condițiile monetare vor rămâne stricte. Acțiunile și obligațiunile au scăzut ca răspuns la „reducerea de tip hawkish” a Fed, a declarat Jay Hatfield, CEO și CIO la Infrastructure Capital Advisors.

Marți, investitorii au luat în calcul o probabilitate de 98% ca Fed să reducă ratele la reuniunea din ianuarie. Dar, după conferința de presă a președintelui Fed, Jerome Powell, care s-a încheiat miercuri, traderii au estimat doar 6% șanse ca banca centrală să reducă ratele la reuniunea de luna viitoare, potrivit datelor privind contractele futures pe fonduri.

„Piața a fost dezamăgită de traiectoria viitoare probabilă a ratelor dobânzilor”, a declarat Chris Zaccarelli, CIO la Northlight Asset Management.

Declinul de 15% înregistrat de UnitedHealth Group în această lună a tras în jos, în special, indicele Dow. Scumpirea gigantului de asigurări a început după împușcarea mortală a directorului general al UnitedHealthcare, Brian Thompson. În mod ironic, UnitedHealth a crescut miercuri cu aproximativ 3,3%.

Nvidia, producătorul american de cipuri care s-a alăturat Dow în noiembrie, a tras, de asemenea, indicele de 30 de acțiuni în jos. Deși acțiunile Nvidia au crescut cu peste 180% în acest an, acestea au scăzut în ultima lună, cu aproximativ 5%, contribuind la declinul Dow.

În ciuda alunecării îndelungate, Dow rămâne cu 14% mai mare în acest an, cu peste 5.000 de puncte în 2024.

Piețele au crescut inițial în urma rezultatelor alegerilor, investitorii răsuflând ușurați că au fost evitate renumărarea voturilor și luptele în instanță. De asemenea, a existat un entuziasm semnificativ pentru promisiunile lui Trump de a reduce birocrația și impozitele.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/03/2025)

Convocare AGA E&O Anuala 29 aprilie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/03/2025)

Componenta Comitetelor Consultative ale Fondul Proprietatea SA