Fostul lider al social-democraţilor Liviu Dragnea a declarat joi, după ce a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Rahova, că se consideră deţinut politic şi a afirmat că PSD a devenit un partid “de operetă”, condus de oameni “laşi”.
“Eu mă consider deţinut politic, pentru că am intrat nevinovat. Mi s-a cerut insistent în ultimele luni ca, la instanţă, când se va judeca liberarea să îmi recunosc vinovăţia, ceea ce nu am acceptat, pentru că se dorea să se valideze acest dosar politic. Din păcate, nu există Opoziţie, PSD a devenit un partid de operetă condus de oameni laşi. Toţi sunt”, a susţinut Dragnea, potrivit Agerpres.
El i-a lăudat pe judecătorii de la Tribunalul Giurgiu care l-au eliberat, spunând că aceştia au avut curaj.
“Cred că judecătorii din Giurgiu au avut curaj. Au rezistat la presiuni, pentru că la Tribunalul Bucureşti e destul de clar ce s-a întâmplat”, a spus Liviu Dragnea.
“Sper să găsesc soluţii să îmi revin. Voi munci la firma fiului meu”, a completat fostul preşedinte al PSD.
Dragnea a mai spus că perioada cât a stat în închisoare a fost “chin” şi “suferinţă”, iar în România este astăzi o “dictatură feroce”.
“Doi ani de chin şi suferinţă. Asta a fost aici: abuzuri, suferinţă şi cea mai mare parte a populaţiei a înţeles astăzi de ce a trebuit să ajung aici. Eu când am plecat, România era o ţară prosperă, cu venituri mari pe care le aveau românii, o ţară în care exista speranţă, exista viitor. Din păcate, astăzi, este o dictatură feroce, este afectată serios libertatea de exprimare, este amanetat viitorul României cu asemenea datorii”, a afirmat Dragnea, la ieşirea din penitenciar.
Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a ieşit joi din Penitenciarul Rahova, după ce a executat peste doi ani din pedeapsa de trei ani şi jumătate primită în 2019 în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.