Update articol:

Dragnea: Vrem să intrăm în forţă cu Legea pensiilor în Parlament, ca să fie în vigoare până la finele anului

Sursa foto - Facebook Sursa foto - Facebook

Proiectul noii Legi a pensiilor urmează să fie depus în Parlament în luna septembrie, la începutul sesiunii parlamentare, astfel încât până la finele anului să intre în vigoare, pentru ca de la 1 ianuarie 2019 să înceapă recalcularea pensiilor, a declarat aseară, la România TV, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Acesta a explicat: “Vrem să intrăm în forţă cu Legea pensiilor în Parlament, pentru că trebuie să luăm în calcul şi piedicile pe care le vor pune Iohannis sau cei din Opoziţie. Nu a fost o lege bună adoptată de Parlament care să nu fie blocată sau întârziată, nu există aşa ceva. (…) Şi atunci noi vrem neapărat ca până la sfârşitul anului această lege să fie în vigoare, ca să înceapă de la 1 ianuarie să lucreze  la recalcularea pensiilor. Noi vrem să ne ţinem de calendar, este foarte posibil, s-a discutat ieri şi am discutat săptămâna trecută şi cu doamna prim-ministru, este foarte posibil ca la Casa de Pensii să se mai aloce 1.000-1.500 de posturi pentru că este o muncă foarte grea să recalculezi milioane de pensii şi nu vrem ca nimeni să suporte vreo greşeală de calcul sau vreo nedreptate. La începutul lui septembrie, vrem să intrăm cu legea cu Parlament, practic pe 3 septembrie începe sesiunea parlamentară. (…) O să vedem dacă este procedură de urgenţă sau nu, oricum vor avea dezbateri şi în Parlament, dar nimeni nu este oprit să participe la dezbateri în această perioadă începând din această lună”.

Liderul PSD a precizat că proiectul este pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii şi a fost convenit în cadrul coaliţiei în urma unor discuţii purtate cu liderii ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Chiţoiu http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/proiecte-in-dezbatere/5210-2018-08-09-proiect-lege-priv-sistemul-public-pensii.

El a subliniat că nou lege va rezolva inechităţile din actualul sistem de pensii, care trenează de ani de zile. “De asemenea, această lege va face ca din 2021 pensiile să crească şi mai mult decât cresc în aceşti ani, deci faţă de practic dublarea pensiilor în 2020 şi dublarea practic a punctului de pensie la 1775 faţă de 2016. Din 2021, pensiile vor creşte şi vor creşte după aia în fiecare an, pentru că acel parametru, care este valoarea punctului de referinţă, va fi indexat în fiecare an cu rata inflaţiei”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a precizat că noua lege a pensiilor se bazează pe unele principii fundamentale: “Contributivitatea, care înseamnă că primeşti, practic, în funcţie de cât ai contribuit, egalitatea, adică reparăm o mare dreptate, în sensul că pensionari care au aceeaşi vechime, dar care au ieşit la pensie în ani diferiţi, acum, după ce va intra în vigoare noua lege, vor primi aceeaşi pensie, adică începând cu 2021, vor primi aceeaşi pensie, pensii egale la condiţii egale, solidaritatea socială – este un principiu fundamental al pensiilor, în sensul că asta este principiul pe care se bazează pilonul I, nu pilonul II – adică generaţiile care sunt în activitate susţin generaţiile de pensionari, care şi ei la rândul lor vor fi susţinuţi, când vor fi pensionari, de cei care vor urma să intre în activitate şi prescriptibilitatea, adică dreptul la pensie să nu se poată prescrie”.

Dragnea: Noua lege prevede tot patru categorii de pensii, dar acestea au suferit modificări de structură

Noua lege a pensiilor prevede tot patru categorii de pensii: pentru limită de vârstă, anticipată, de invaliditate şi de urmaş, dar acestea au suferit modificări de structură, a declarat, aseară, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul social-democraţilor, la România TV.

Referindu-se la pensia pentru limită de vârstă, Dragnea a spus că noua lege a pensiilor păstrează vârsta standard de pensionare: “Vârsta standard de pensionare nu se modifică – asta este important să ştim – nici stagiul minim şi nici cel complet, dar au fost corectate inechităţile care duceau la situaţia de care am vorbit mai devreme: femei şi bărbaţi cu aceeaşi vechime şi acelaşi număr de puncte. Deci la pensia privind limita de vârstă, vechimea minimă plus vârsta standard de pensionare, avem reguli noi. Dacă vechimea este de cel puţin opt ani peste stagiul complet de cotizare, adică peste 35 de ani, să zicem, 43 de ani, poţi să beneficiezi de reducerea cu cinci ani a limitei de vârstă. De asemenea, se poate cumula pensia cu salariul şi se pot valorifica perioadele asimilate, deci această situaţie a fost inclusă în categoria de pensie la limită de vârstă, nu la pensia anticipată. Fiind la pensie pentru limită de vârstă, beneficiază de toate avantajele pe care la pensia anticipată nu le are”.

El a adăugat că, de asemenea, “femeile care au un stagiu minim de cotizare de 15 ani şi care au crescut trei copii beneficiază de o reducere cu şase ani a limitei de vârstă, la care se adaugă un an în plus pentru fiecare copil în plus peste cei trei copii care au fost născuţi şi crescuţi până la 16 ani”.

Liderul PSD s-a referit şi la pensia anticipată: “La pensie anticipată, aici am avut mai multe discuţii pe acest subiect. Acum, bănuiesc că ştiţi, în prezent poţi ieşi la pensie anticipată mai devreme cu cinci ani, să zicem, dacă ai 60 de ani, ieşi mai devreme cu cinci ani la pensie. Pe această perioadă ai o penalizare de maxim 30%. (…) De la 65 de ani încolo se revine la valoarea iniţială. Deci, fără penalizare. Aşa am lăsat acum în proiectul de lege. Dar sunt mulţi, şi dintre pensionari, şi dintre angajaţi şi dintre angajatori care – şi eu susţin asta, dar vreau să vedem, până la urmă, ce vrea majoritatea – să se folosească un model apropiat de modelul german şi anume, poţi să ieşi mai devreme la pensie, poţi să mergi pe pensionarea anticipată, la 60 de ani, de exemplu, sau 62, 63 şi să ai o penalizare de maxim 18%, de fapt, între 9 şi 18%, dar pe toată viaţa”.

Cât priveşte pensia de invaliditate, în proiectul noii legi sunt redefinite gradele de invaliditate: “La pensia de invaliditate se redefinesc gradele de invaliditate, pentru a nu mai fi în situaţia categoric incorectă şi nedreaptă în care cineva are un grad de invaliditate, dar nu ştiu, ar putea avea o activitate independentă, ar putea să scrie, poate e foarte bun pe IT. De ce să îi luăm dreptul de a avea pensie în continuare, pensia de invaliditate, dar să aibă în acelaşi timp şi acele venituri? Adică ideea e că scrii o carte, faci un program IT, dacă vrei să iei banii de acolo, pierzi pensia. Deci pensia de invaliditate va putea fi cumulată cu veniturile din aceste activităţi”.

Dragnea: Noua lege a pensiilor prevede un stagiu minim de cotizare de 15 ani

Noua lege a pensiilor prevede un stagiu minim de cotizare de 15 ani la care se adaugă perioadele necontributive, facultatea, stagiul militar, pensia de invaliditate, concediul medical sau de creştere a copilului, şomajul, şi, ca noutăţi, masteratul şi doctoratul, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul social-democraţilor.

“Să o luăm pe rând. 15 ani este stagiul minim de cotizare, este o bornă pusă în calculele care vor fi făcute în continuare. Aş vrea să trecem la slide-ul următor, ca să vorbim de perioadele necontributive care se asimilează stagiului de cotizare. Acum există facultatea, stagiul militar, pensia de invaliditate, concediul medical sau de creştere a copilului, deci ce există acum. Ce se introduce nou, se introduc două categorii: masteratul şi doctoratul, care se adaugă la stagiul de cotizare. Deci, condiţiile pentru asimilarea perioadelor de necontributivitate, stagiul minim de cotizare de 15 ani, iar pentru fiecare an de perioadă asimilată – şi ne referim la perioadele asimilate de care am vorbit mai devreme – patru ani de facultate, trei ani de doctorat sau de masterat, pentru fiecare an în plus se adaugă 0,25 puncte la punctajul total care este necesar pentru a se calcula pensia”, a declarat Liviu Dragnea, joi seară, la România TV.

El a oferit şi un exemplu concret de mod de calcul al stagiului de cotizare: “Să zicem că un stagiu minim de cotizare de 15 ani, la care se adaugă facultatea, patru ani, masteratul, doi ani, trei ani doctoratul, armata, şase luni, dacă la vremea aceea a făcut doar şase luni. Şomajul, şase luni. Pentru fiecare an se adaugă 0,25 de puncte, adică 2,5 puncte. Practic, aici sunt 10 ani, pentru fiecare 0,25 puncte, 2,5 puncte care se adaugă la punctajul total”.

Totodată, el a menţionat că toate pensiile vor fi recalculate din oficiu: “Din oficiu, toate din oficiu şi ANAF-ul va transmite la Casa de Pensii datele privind sumele plătite pentru salariat. Casa de Pensii va trimite la cetăţeni, dacă compania a plătit contribuţiile pentru el şi trebuie să ştie toată lumea că din 2021, cei pentru care nu se vor plăti contribuţii vor avea scăderi la pensii. Adică trebuie să înţeleagă toate companiile că nu se mai poate face cum s-a făcut în anii precedenţi, adică apare că firma trebuie să plătească contribuţie la pensie, nu ştiu, 1000 de lei, dar nu o plăteşte şi vor fi informaţi toţi salariaţii din două în două luni dacă firma respectivă a plătit contribuţia”.

Liderul PSD s-a referit şi la prevederea din proiect privind contractul de asigurare facultativă: “Deci se poate cumpăra o perioadă de până la maximum cinci ani, în legea actuală, doar dacă e vorba despre cinci ani consecutivi. Noutatea că se pot cumpăra oricare perioade, dar până la maximum cinci ani. Dacă ai avut un an în care nu ai lucrat trei luni, un an în care nu ai lucrat patru luni sau o lună, toate astea se pot cumpăra şi să faci plata în rate, în maximum un an. Dacă cumva în acel an nu poţi să plăteşti tot până la finalul anului, nu sunt bani pierduţi, se ia în calcul plata parţială, dacă ai putut să plăteşti pentru trei ani, atunci vei avea trei ani”.

El a spus, totodată, că la cumpărarea vechimii se va lua în calcul salariul mediu: “Se va lua în calcul salariul mediu, pentru că luându-se în calcul salariul minim, ca acum, practic, omul face un efort, dar se duce către pensia minimă. Şi atunci, ca să poată să beneficieze de o pensie cât de cât decentă, se ia în calcul salariul salariul mediu brut pe economie, nu salariul minim, cum e acum. Asta este foarte important”.

* Dragnea: Pensia minimă va fi o indemnizaţie socială

Pensia minimă va fi diferenţiată în funcţie de vechimea în muncă, iar pensia de urmaş va fi formată din pensia soţului supravieţuitor şi 25% din cea a soţului decedat, a declarat, aseară, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

El a explicat că în prezent soţul supravieţuitor optează între propria pensie şi 50% din cea a soţului decedat, dar a subliniat că pensionarii aflaţi în plată îşi pot schimba opţiunea: “De la 1 ianuarie 2019 până în 2021, în tot acest proces de recalculare pensionarii care vor să vină să opteze sau să schimbe ceva se va discuta cu ei. Până în 2021 urmează creşterea punctului de pensie, până la 1.875 lei, la care se adaugă inflaţia”, a afirmat Dragnea joi seara la România TV.

Referindu-se la pensia minimă, Dragnea a subliniat că în prezent cei care nu au stagiu minim de cotizare, indiferent de vechimea pe care o au, primesc la fel – 640 lei: “Nu e normal ca cineva care a muncit 6 sau 10 ani să aibă la fel, aceeaşi pensie minimă, care practic va fi o indemnizaţie socială, cu cel care a muncit 30 de ani. (…) Cei care vor intra în pensie începând cu 2021 şi care vor avea o vechime de minim 15 ani vor avea 45% din salariul minim brut plus 1% pentru fiecare an peste cei 15 ani. (…) Pentru cei cu vechime între 10 şi 15 ani aceeaşi regulă, doar că pleacă de la 40%”.

El a precizat că în prezent pensia minimă este de 640 de lei, că există pensionari cu 35 de ani vechime care, prin calculul punctajului, se află sub pensia minimă şi că potrivit actualei formule de calcul în 2021 pensia minimă ar ajunge la 813 lei, indiferent de vechime.

“Prin noua formulă, în 2021 pensia minimă va fi de 1.032 de lei pentru 13 ani vechime, dar mai mică decât pensia minimă (…) şi pentru cel cu 35 de ani vechime 1.560 de lei. (…) Pensia minimă practic va fi o indemnizaţie socială. Pensionarii care sunt deja în plată şi au stagiu de cotizare sub 15 ani vor opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă în termen de 3 luni înainte de intrarea în vigoare a legii, în 2021. Dacă pentru indemnizaţia socială îţi iese o sumă şi pentru pensie, în categoria pensionarilor, avem un alt rezultat, se alege cea mai mare sumă. (…) Calculul respectiv va fi trimis prin poştă printr-un formular pretimbrat. Omul se gândeşte, optează şi îl trimite înapoi fără nicio cheltuială”, a adăugat Dragnea.

Dragnea: Noua lege a pensiilor nu se referă la pensiile speciale

Noua lege a pensiilor nu se referă la “pensiile speciale”, iar pe acest subiect vor fi demarate discuţii cu asociaţiile cadrelor militare în rezervă, a declarat  Liviu Dragnea.

El a declarat: “Această lege nu se referă la acele pensii de serviciu, pensii speciale, pensii ocupaţionale. În primul rând, aici trebuie să începem o discuţie cu asociaţiile, cel puţin cu asociaţiile cadrelor militare în rezervă, că au fost de la Ministerul de Interne, că au fost de serviciile secrete, că au fost de la Ministerul Apărării Naţionale. Eu, de exemplu, nu sunt de acord cu catalogarea pensiilor acestor ofiţeri în categoria pensiilor speciale, astea sunt pensii ocupaţionale şi trebuie să ne uităm cu atenţie dacă tot ceea ce s-a spus despre aceste pensii este un adevăr generalizat sau sunt într-adevăr pensii mici în comparaţie cu alte pensii. Este la Parlament acum proiectul de adoptare a ordonanţei 59, de modificare a Legii 220 a pensiilor militare. O să încep discuţiile chiar în luna august cu o parte din colegii mei pe această lege şi o să invităm şi asociaţiile respective pentru a găsi care este cea mai bună soluţie, adică să găsim calea justă”.

El a adăugat că niciodată nu a fost de acord cu “a blama categorii întregi de pensionari pentru că a ieşit undeva în evidenţă o pensie foarte mare”.

 

BVB | Știri BVB

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (07/02/2025)

Notificare initiere Acord de Facilitate

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (07/02/2025)

Finalizarea achizitiei companiei Crucea Power Park SRL

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (07/02/2025)

Semnarea unui contract semnificativ de catre Dendrio Solutions

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (07/02/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)