Update articol:

Dronă explodată la Constanţa/Nicuşor Dan: Partea ucraineană ne-a anunţat înainte ca drona să se autodetoneze

Dronă explodată la Constanţa/Nicuşor Dan: Partea ucraineană ne-a anunţat înainte ca drona să se autodetoneze
 - poza 1

Autorităţile ucrainene au anunţat România înainte ca drona deviată la ţărmul Mării Negre să se autodetoneze, iar, în acel moment, toate persoanele din zonă erau evacuate, a declarat, vineri, preşedintele Nicuşor Dan, în cadrul unei conferinţe de presă, după ce a participat la Summitul UE-Balcanii de Vest din Muntenegru, potrivit Agerpres.

El a afirmat că va avea sâmbătă o discuţie cu instituţiile responsabile din zona marină de apărare naţională.

“Pe partea marină, cel puţin pentru mine, e un subiect nou, dar voi avea mâine o discuţie cu instituţiile responsabile, pentru ca eu însumi să înţeleg foarte bine contextul, echipamentele, eventuale lipsuri pe care le avem. Pe partea aviatică, de drone aeriene, după cum ştiţi, au fost de-a lungul timpului şi aveam informaţiile în timp real, deci acolo a fost uşor. Aveam acea cerere încă din februarie de echipamente de la NATO”, a precizat preşedintele.

Şeful statului a menţionat că în acest moment nu ştie ora la care Ucraina a informat ţara noastră privind dronele deviate către spaţiul naţional român.

“Ora la care Ucraina a informat, nu o am în momentul ăsta”, a indicat el, reiterând că nu a existat un risc în acest context.

“Acest risc nu a existat pentru că ora pe care partea ucraineană ne-a informat a fost ora exactă la care drona s-a autodetonat. Momentul la care ei ne-au anunţat a fost înainte ca ea să se autodetoneze. Deci, în momentul în care (drona) s-a autodetonat, toată lumea era plecată”, a explicat Nicuşor Dan.

Potrivit acestuia, în trecut, ţara noastră a luat în considerare un cadru de înzestrare pe 20 de ani, însă acesta trebuie revizuit având în vedere evoluţiile tehnologice actuale.

“Ce am învăţat de la războiul din Ucraina a fost că tehnologia avansează mai mult decât am crezut, aşa că trebuie să revizuim toate aceste planuri, pentru a reacţiona la timp. Acesta este cadrul general, în special în ceea ce priveşte dronele. Am făcut propria analiză şi ştim ce echipamente trebuie să cumpărăm şi deja am semnat contracte pentru aceste echipamente şi capabilităţi. Unele vor fi livrate într-un an, altele, într-un an şi jumătate. Între timp, cerem aliaţilor să compenseze lipsurile noastre pentru a fi protejaţi, în special în zonele locuite”, a transmis şeful statului.

După incidentul cu dronă de la Galaţi de săptămâna trecută, a completat el, ţara noastră a primit noi capabilităţi din partea Italiei şi Spaniei.

“Suntem optimişti că vom avea toate capabilităţile pentru a ne proteja, înainte să fie livrate cele pe care le-am contractat”, a susţinut preşedintele.

El a mai anunţat că, pe 10 iunie, va fi organizată o discuţie la nivel NATO privind regiunea Mării Negre.

“Vom discuta din nou despre cum putem proteja România”, a punctat Nicuşor Dan.

BVB | Știri BVB