Update articol:

Drulă: Am depus plângere penală la DNA împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului bucureștean

catalin drula

Am depus plângere penală la DNA împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului bucureștean, a anunţat ministrul Transporturilor  Cătălin Drulă.

Premierul Florin Cîţu afirmă că protestul de la metrou este unul ilegal, provocat de un fost deputat PSD care “îşi pierde sinecuri”, şi anunţă că i-a solicitat ministrului de Interne, Lucian Bode, să ia măsuri.

“Un fost deputat PSD, care vede că îi dispar sinecurile, face un protest ilegal. Despre asta este acţiunea ilegală care a blocat metroul în această dimineaţă. Din punctul meu de vedere, nimeni nu este mai presus de lege, asta i-am transmis domnului ministru şi trebuie să ia măsuri. Bucureştenii nu trebuie să sufere pentru că un fost deputat pesedist îşi pierde sinecuri. Am transmis acelaşi mesaj domnului ministru Bode”, a scris, vineri, premierul pe Facebook.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, consideră că protestul de la metrou, chiar dacă este spontan, este ilegal în condiţiile stării de alertă şi a precizat că a cerut efectivelor MAI să aplice legea, subliniind totodată că nu poate fi acceptat ca “cineva să îşi bată joc de sute de mii de români”.

Copreşedintele USR-PLUS Dacian Cioloş afirmă că metroul din Bucureşti s-a oprit, vineri, deoarece ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, s-a apucat să facă “curăţenie la Metrorex, să taie conductele de făcut bani şi reţele de interese”.

Traficul de la metrou este blocat de mai bine de 9 ore.

 

Conturile grase ale firmei controlate de Ion Rădoi nu sunt un subiect legitim de dialog și nici nu trebuie alimentate din vistieria statului.

Drulă a scris: “Tocmai am depus plângere penală la DNA împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului bucureștean astăzi, pentru următoarele infracțiuni:
+ zădărnicirea combaterii bolilor
+ abuz în serviciu
+ trafic de influență
+ folosirea funcției pentru favorizarea altor persoane
+ folosirea de către liderii sindicali a influenței și autorității în scopul obținerii de bani, bunuri și foloase necuvenite
+ șantaj
+ infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate

Cerem procurorilor să identifice persoanele către care să ne îndreptăm pentru a recupera banii în instanță civilă. Prejudiciul este în curs de cuantificare.
Acțiunea ilegală a unui grup mafiot de a lua un oraș ostatic nu poate rămâne fără un răspuns ferm din partea autorităților și din partea justiției.
Metroul trebuie eliberat și trebuie să revină în circulație. Abia atunci se poate organiza un dialog adevărat despre problemele metroului.
Conturile grase ale firmei controlate de Ion Rădoi nu sunt un subiect legitim de dialog și nici nu trebuie alimentate din vistieria statului”.

Cititi detalii aici:  https://financialintelligence.ro/catalin-drula-despre-greva-de-la-metrou-o-firma-un-sindicat-vor-neaparat-sa-capuseze-metrorex-in-liniste-in-continuare/

BVBStiri BVB

ROMCARBON SA (ROCE) (13/04/2021)

Desfasurare conferinta telefonica investitori si analisti 13 Aprilie 2021

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (13/04/2021)

Ziua Investitorului Bittnet - 15 Aprilie 2021

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4) (13/04/2021)

VAN la data de 31 martie 2021

ALTUR S.A. (ALT) (13/04/2021)

Completarea ordinii de zi a AGOA si AGEA din data de 27/28.04.2021

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (13/04/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 06.04.2021 - 12.04.2021