Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a anunțat că a pregătit deja un proiect de Pact pentru Energie, structurat pe zece direcții principale, care vizează investițiile pe termen lung, stabilitatea legislației, guvernanța și relația cu instituțiile europene. Documentul urmează să fie discutat în cadrul Guvernului, iar ulterior cu partidele politice, prin intermediul prim-ministrului.
„În ceea ce privește Pactul pentru Energie, nu doar că doresc să pregătesc, l-am pregătit, dacă doriți, un draft din acest pact”, a declarat Dumitru Chisăliță, răspunzând unei întrebări adresate în cadrul conferinței de presă de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă.
Ministrul a explicat că investițiile energetice au perioade de realizare care depășesc durata unui ciclu politic, motiv pentru care este necesară continuitatea proiectelor, indiferent de schimbările de guvernare.
„Cred că investițiile sunt foarte importante și, ca atare, a discuta de investiții care să aibă orizonturi în concordanță cu numărul de ani în care se fac investițiile în energie, fie că vorbim de energia nucleară, unde discutăm de 5-6-7 ani, fie că vorbim de energie de natură termică, cu ajutorul gazelor, unde discutăm din nou de 3-4 ani, fie că vorbim de energie de natură hidroelectrică, unde discutăm de și mai mulți ani”, a afirmat Chisăliță.
Potrivit ministrului, este esențial ca proiectele începute să fie duse la final, pentru a evita risipirea resurselor financiare și pentru a permite recuperarea investițiilor. „Peste tot discutăm nu de un an, ci de un număr de ani. Asta înseamnă că este foarte important ca, dacă ne apucăm de o anumită direcție de acțiune, ea să ajungă și la sfârșit, de așa natură încât banii să nu fie, în primul rând, risipiți și să fie practic recuperați cât mai repede”, a explicat ministrul.
Dumitru Chisăliță a precizat că Pactul pentru Energie nu se va limita la investiții, urmând să includă și aspecte privind cadrul legislativ, guvernanța și relația României cu Comisia Europeană.
„Cred că investițiile sunt importante, dar și alte aspecte legate de legislație, stabilitatea legislației, probleme legate de guvernanță, probleme legate de modul în care trebuie să fie abordate lucrurile atât în relația cu mediul intern, dar și cu mediul extern, și aici mă refer în special la relația cu Comisia Europeană”, a declarat ministrul.
Acesta a precizat că proiectul cuprinde zece direcții principale, care vor fi supuse mai întâi analizei în cadrul Executivului. „Eu am gândit zece direcții principale în acest pact. După ce ele vor fi agreate în cadrul Guvernului, vor ajunge să fie discutate prin intermediul prim-ministrului cu partidele politice și să sperăm să fie și agreat”, a afirmat Dumitru Chisăliță.