Update articol:
Forumul Energiei

Dumitru CHISĂLIȚĂ, Asociația Energia Inteligentă: Dacă România ar trece sută la sută pe energie electrică, ar avea nevoie de o capacitate de patru ori mai mare decât în prezent, potrivit unui studiu

Dacă România ar trece sută la sută pe energie electrică, ar avea nevoie de o capacitate de patru ori mai mare decât în prezent, potrivit unui studiu, a spus Dumitru CHISĂLIȚĂ, Președintele Asociației Energia Inteligentă, la cea de-a treia ediție a Forumului Energiei organizat de Financial Intelligence pe 21 aprilie 2021.

Dumitru Chisăliță este de părere că procesul de liberalizare pe piața energiei electrice a adus două lucruri bune: “I-a determinat pe oameni să se uite pe facturile de energie electrică. Liberalizarea ne-a făcut să fim mai atenți, să începem să înțelegem ce este pe factură și unii dintre noi, din păcate foarte puțini, să încercăm să ne găsim oferte mai bune.

Al doilea element bun este acea platformă care a fost înființată la nivelul Bursei Române de Mărfuri, care a demarat pe data de 5 aprilie și care în premieră permite și consumatorul casnic să realizeze o negociere. Chiar dacă ne găsim într-o piață liberă, nu ne găsim și într-o fază în care consumatorul casnic să aibă posibilitatea de a intra într-o negociere. Această inițiativă este unul dintre lucrurile bune, pe care le  putem puncta la liberalizarea pieței de energie electrică.

Pe această platformă, dincolo de avantajul de a negocia cu furnizorii, avem și niște informații privind prețurile care se formează pe piața liberă. Aceștia sunt indicatori foarte importanți, pentru că, într-un fel este să alegem niște oferte care sunt realizate doar din din perspectiva furnizorului, alta este să vedem ceea ce se întâmplă într-o tranzacție.

De asemenea, consumatorii casnici, care sunt mici, au posibilitatea să se adune și să formeze un jucător mai mare, ceea ce reprezintă un alt element care ar putea să ducă în viitor la niște prețuri corecte și care să avantajeze consumatorul.”

Potrivit domnului Chisăliță, un alt element ține de ceea ce înseamnă dezvoltarea capacităților viitoare: ”În momentul de față, tot ceea ce este pe piață se vinde foarte repede, aproape nemaiținându-se seama de prețuri, nemaiexistând negocieri ample. Acest lucru dovedește că suntem într-o zonă în care cererea este mai mare decât oferta, dovedește că viitorul nu sună deloc bine, suntem într-o zonă în care capacitățile sunt insuficiente pentru ceea ce are nevoie România. Acest aspect, chiar dacă este negativ, pentru că va duce la ridicarea prețului la energie, este un semnal pe care piața îl trage.

Pe de o parte, îndeamnă diverși investitori să vină să investească, să se creeze proiecte pentru noi capacități, pe de altă parte, apare și o presiune pe consumatori, care vor trebui să aibă grijă cu cine fac contractul, să încerce să obțină un preț corect.

Dumitru Chisăliță a spus că trendul susține afirmația recentă a lui Marian Năstase, președintele Alro, că preţul energiei se va tripla în următorii ani. Potrivit lui Chisăliță, acest lucru are la bază lucruri cu care ne confruntam de foarte mulți ani: limitări din perspectiva capacităților și amplasării interconectării sistemelor energetice, elemente legate de creșterea consumului de energie electrică, atât pe termen scurt, prin înlocuirea diverselor forme de energie, cum a fost energia termică în anumite localități, dar și a altor forme de energie – mașini electrice, încălzirea electrică, scoaterea din funcțiune a unor capacități – fie pentru revizii, fie din cauza duratei de viață și aspectelor de natura tehnologică.

Dumitru Chisăliță a punctat și creșterea costurilor certificatelor de dioxid de carbon: ”Am atins un nivel important, dar departe de estimările care sunt în diverse studii, în momentul de față. 80 euro pe tonă în 10 ani, 200 euro pe tonă în 20 de ani sunt diverse estimări.

Toate acestea vor face să ne găsim în situația în care anumite capacități să iasă din funcțiune, din considerente economice, agravând și mai mult diferența dintre cerere și ofertă, pe care o avem în momentul de față.”

Dumitru Chisăliță a mai spus: “Un studiu pe care l-am realizat de curând scotea în evidență că, dacă ar trece sută la sută totul pe energie electrică, adică tot transportul pe care-l are în momentul de față, populația ar trece în marea majoritate pe încălzirea și prepararea apei calde pe energie electrică, clădiri din zona publică și industrială ar face această schimbare, România ar avea nevoie de o capacitate de patru ori mai mare față de prezent, ceea ce presupune multe investiții, dar și anumite costuri. Trebuie să fim fair și să spunem că ele vor apărea pentru că aceste investiții trebuie să fii amortizate.

Dar și dacă nu facem nimic și mergem în continuare pe acest trend, tot vom avea creșteri, pe care le vedem deja.

Estimarea noastră este că, în maxim zece ani, vom avea de ales între a nu face mai nimic și a ne confrunta cu o creștere de 40 la sută la nivelul prețului energiei electrice cu riscuri majore în asigurarea activității vitale, sau vom realiza investiții importante, care ne vor aduce niște creșteri de preț, dar le considerăm inferioare aceste evaluări de 40 la sută și cu un element important de siguranță și asigurarea continuității alimentării cu energie electrică.”

BVBStiri BVB

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (12/05/2021)

Teleconferinta de prezentare a rezultatelor financiare la T1 2021

UCM RESITA S.A. (UCM) (12/05/2021)

Convocare AGAO 16.06.2021

CONPET SA (COTE) (12/05/2021)

Disponibilitate raport trim 1 2021

MedLife S.A. (M) (12/05/2021)

Disponibilitate raport trim 1 2021

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (12/05/2021)

Conferinta telefonica investitori de retail Rezultate financiare Tr. I 2021