Update articol:

Early Game Ventures investeşte în Adiem

Fondul de investiții Early Game Ventures (EGV) anunță o investiție în Adiem, companie românească recent înființată, care dezvoltă tehnologii bazate pe variația bătăilor inimii – HRV (heart rate variability) şi derivate biometrice, folosind datele culese prin dispozitive wearable precum ceasurile şi brățările inteligente, inele, ochelari şi alte echipamente conectate. Asistența juridică a tranzacției a fost asigurată de casa de avocaturǎ DLA Piper Dinu, potrivit unui comunicat de presă.

„Adiem foloseşte datele colectate de la dispozitive wearable, dar nu pentru a urmări activitatea sportivă sau în scopuri medicale, ci pentru creşterea productivității şi integrării fiecăruia dintre noi în grupurile cu care interactionam recurent. Vorbim aici atât de zona profesională cât şi de cea privată, de un ciclu dinamic şi continuu. Această abordare nouă şi miza importantă pe care o are tehnologia dezvoltată de Adiem ne-au făcut să luăm decizia de a investi”, a declarat Cristian Munteanu, Managing Partner al EGV.

Echipa Adiem este formată din data scientists, ingineri, psihiatri, cardiologi şi oameni de marketing şi este condusă de Victor Anastasiu, CEO Adiem. „Suntem bucuroşi că am găsit în EGV un partener alături de care să dezvoltăm tehnologiile Adiem în viitor. Urmează o perioadă intensă, în care ne vom concentra pe rafinarea algoritmilor şi pe dezvoltarea noului ecosistem pentru a putea lansa anul acesta primele versiuni ale aplicatiei mobile pentru iOS şi Android”, a declarat Victor Anastasiu, CEO Adiem.

Early Game Ventures (EGV) îşi propune să investească în companii inovatoare care construiesc infrastructura tehnologică a viitorului. Aceste startup-uri vor furniza servicii de date sau suportul hardware pe care le vor folosi alte companii în anii care vin, potrivit aceleași surse.