Update articol:

Elena Popescu (Ministerul Energiei): România trebuie să accelereze construcţia de noi centrale din surse regenerabile

prosumator Sursa foto: pixabay.com/ro/photos/regenerabile-energie-mediu

România trebuie să accelereze construcţia de noi centrale de producere a energiei din surse regenerabile, pentru a le înlocui cât mai repede pe cele care utilizează cărbunele drept combustibil, a afirmat, marţi, Elena Popescu, director în Ministerul Energiei.

“Decizia de a renunţa la cărbune este una foarte dificilă, care are costuri uriaşe în privinţa menţinerii securităţii energetice a ţării şi cu implicaţii sociale. Astfel că este esenţială accelerarea construirii de noi capacităţi din energie regenerabilă, care să le înlocuiască pe cele din cărbune, iar timingul este crucial în acest proces”, a spus ea, în cadrul unei conferinţe de specialitate, organizată de Centrul Român al Energiei, potrivit Agerpres.

Pentru România, gazul este un combustibil de tranziţie, însă trebuie să ne grăbim cu utilizarea acestuia, deoarece, la nivel european, gazul natural începe şi el să fie taxat ca şi combustibil poluant, dacă nu este amestecat cu gaze nepoluante, precum hidrogenul.

“Ambiţiile sunt foarte mari pentru toată lumea. De obicei investiţiile, mai ales cele cu tehnologii noi, durează şi este nevoie de flexibilitate pentru fiecare ţară şi comunitate locală”, a continuat Popescu.

Aceste elemente au impact în toată comunitatea, dacă nu sunt luate măsuri din timp, şi ar putea duce la accentuarea sărăciei, a subliniat ea.

“Pentru ţările care au cărbune în mixul energetic, precum România, pachetul Fit for 55 înseamnă clar că trebuie să renunţe la cărbune până la fi complet înlocuit”, a completat oficialul ministerial.

BVB | Știri BVB
MUNICIPIUL SLOBOZIA (SLB29) (14/05/2026)

Plata rata cupon 67, rambursare rata principal 66 & calcul rata dobanda pentru cuponul 68

CONSILIUL JUDETEAN HUNEDOARA (HUE26B) (14/05/2026)

Plata rata cupon 76, rambursare rata principal 70 & calcul rata dobanda cupon 77

CJ HUNEDOARA (HUE26A) (14/05/2026)

Plata rata cupon 78, rambursare rata principal 70 & calcul rata dobanda cupon 79

CJ HUNEDOARA (HUE26) (14/05/2026)

Plata rata cupon 79, rambursare rata principal 70 & calcul rata dobanda cupon 80