Update articol:
UPDATE: ANUNŢ SURPRIZĂ PE TWITTER

Elon Musk vrea să retragă Tesla de la bursă, acţiunile au urcat cu peste 11%

Actualizare: La aproape o zi după tweet-ul lui Musk, membrii Consiliului Tesla Brad Buss, Robyn Denholm, Ira Ehrenpreis, Antonio Gracias, Linda Johnson Rice și James Murdoch au emis  o declarație: “Săptămâna trecută, Elon a deschis o discuție cu membrii Consiliului de Administrație privind retragerea companiei de pe Bursă.  Conversaţia a atins şi subiectul privind  modul în care retragerea companiei   ar putea servi mai bine intereselor pe termen lung ale companiei Tesla și, de asemenea, a abordat finanțarea pentru aceasta. Consiliul de administrație s-a întâlnit de mai multe ori în ultima săptămână și ia măsurile necesare pentru a evalua acest lucru”.

…………….

Directorul executiv Elon Musk, care mai deţine 20% din Tesla, a uimit, marţi, publicul, anunţând pe Twitter că vrea să retragă Tesla Inc. de pe Bursă şi că are deja finanţarea asigurată.

”Mă gândesc să retrag Tesla de la bursă, la un preţ de 420 de dolari pe acţiune. Finanţare asigurată”, a scris Musk pe Twitter, adăugând, însă, că nu a fost luată o decizie finală.

 

Acţiunile Tesla au crescut marţi până la 371,15 de dolari pe unitate, iar ulterior au fost suspendate  în aşteptarea unor noi informaţii. La reluarea tranzacţiilor, titlurile producătorului de automobile electrice au urcat cu 11%.

Tesla trece printr-un proces de dezvoltare rapidă şi are constrângeri financiare, potrivit lui Elon Musk. Compania a fost supusă unei mari presiuni pentru a-și atinge obiectivele ambițioase și costisitoare, de a transforma compania nerentabilă într-un producător auto de automobile de serie. Obiectivul a dus la creşterea acţiunilor Tesla şi la o capitalizare de piaţă mai mare decât cea a General Motors.
Producătorul de mașini electrice a cheltuit miliarde și s-a confruntat cu numeroase întrebări din partea investitorilor, analiştilor şi presei cu privire la capacitatea sa de a produce în mod profitabil și fiabil automobile electrice pentru mase.

O astfel de măsură ar scoate Tesla din atenţia Wall Street, dar i-ar putea limita accesul la capital. Operaţiunea ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii de acest tip din istorie. La un preţ de 420 de dolari pe acţiune, valoarea Tesla ajunge la circa 72 de miliarde de dolari. Preţul de 420 de dolari pe acţiune ar fi cu 22,8% peste cel înregistrat de titlurile Tesla la închiderea tranzacţiilor de luni.

Retragerea companiei de pe Bursă va elimina o mare parte din control. “În primul rând, o decizie finală nu a fost încă luată, dar motivul pentru care aş face acest lucru este de a crea mediul pentru ca Tesla să funcționeze cel mai bine”, a spus Musk într-o scrisoare transmisă ulterior către angajaţi, precizând: “Fiind o companie publică, suntem supuşi volatilităţii preţului acţiunilor noastre, ceea ne poate fi o distragere majoră pentru toţi cei care lucrează la Tesla, pentru toţi sunt acţionarii”.

De asemenea, a fi o companie publică înseamnă ca Tesla să raporteze în mod public câștigurile trimestriale și pune “presiuni enorme asupra Teslei pentru a lua decizii care ar putea fi potrivite pentru un anumit trimestru, dar nu neapărat potrivite pe termen lung”, a spus el.

Musk a adăugat că sprijinul investitorilor pentru plan “este confirmat” și că singurul motiv pentru care decizia nu este încă sigură este votul acţionarilor. Când o persoană a scris pe Twitter că retragerea de la bursă ar scuti Tesla ”de multe bătăi de cap”, Musk a replicat ”da”.

Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) permite companiilor să se folosească de reţelele de socializare, precum Facebook şi Twitter, pentru a anunţa informaţii majore, în conformitate cu reglementările referitoare la informarea corectă, cu condiţia ca investitorii să fi fost alertaţi ce reţele vor fi folosite în acest scop. SEC nu a răspuns imediat solicitărilor de a comenta tweet-ul lui Musk, potrivit informaţiilor din presa internaţională.

”Speranţa mea este ca actualii investitori să rămână cu Tesla, chiar dacă vom fi companie privată. Am crea un fond special care ar permite tuturor să rămână cu Tesla. Facem deja acest lucru cu investiţia Space X a Fidelity”, a scris Musk salariaţilor.
Tot marţi, Financial Times a relatat că fondul suveran de investiţii din Arabia Saudită, condus de prinţul Mohammed bin Salman, a constituit o participaţie de 3%-5% la Tesla, ]n valoaea de circa 2 miliarde de dolari.

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/09/2023)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017(R) 05.05.2023_29.09.2023

CEC 2028 EURO (CECRO28E) (29/09/2023)

Modificare calendar financiar 2023

CEC BANK SA (CECRO25E) (29/09/2023)

Modificare calendar financiar 2023

CEC BANK SA (CECRO25) (29/09/2023)

Modificare calendar financiar 2023