Update articol:

Enel: Majoritatea clienților sunt deja pe piața liberă și nu vor suporta creșteri de prețuri la energia electrică la 1 ianuarie 2021

Dintre toți furnizorii prezenți pe piața de energie din România, companiile Enel din România au cei mai mulți clienți care au ales deja piața concurențială, a transmis  Michele Abbate, director general Enel Energie și Enel Energie Muntenia, legat de liberalizarea pieței.

Potrivit acestuia,companiile de furnizare Enel au încurajat consumatorii casnici să accepte oferte din piața concurențială încă din 2017 astfel încât, acum, peste 2 milioane de clienți Enel sunt deja pe piața liberă, beneficiind de un preț fix la energia electrică pentru 12/24 de luni. Pentru majoritatea dintre aceștia, Enel Energie Muntenia și Enel Energie nu vor aplica nicio creștere de preț la 1 ianuarie 2021, mai arată sursa citată.

Michele Abbate a transmis: “În prezent, din cei 6 milioane de consumatori de energie electrică din România rămași cu tarif reglementat, doar 13% sunt clienți Enel (800.000). În Banat și Dobrogea, aproape 75% din totalul clienților Enel Energie se bucură deja de prețuri concurențiale. În București, Ilfov și Giurgiu, procentul clienților Enel Energie Muntenia aflați deja în piața liberă depășește 66%.

În contextul schimbărilor de pe piața energiei, din 2017, companiile de furnizare Enel au venit în sprijinul consumatorilor casnici cu o gamă variată de oferte și produse dedicate nevoilor locuințelor acestora. Prin intermediul ofertelor, clienții au garanția serviciilor unui furnizor de energie electrică prezent în toată țara și a unor prețuri fixe la energia electrică pentru perioada aleasă; factura este detaliată, cu evidențierea tuturor componentelor, fiind mult mai ușor de înțeles; pot gestiona totul online, oriunde s-ar afla, de la primirea facturii prin email sau SMS, până la plata acesteia; pot transmite indexul gratuit, ceea ce înseamnă că au mereu siguranța că plătesc exact cât consumă.

Un rol important în procesul de trecere a clienților din piața reglementată în cea concurențială l-a avut digitalizarea, extinderea serviciilor și produsele care pot fi accesat în mediul online, cu impact direct în zona de business. Numai în primele 10 luni din acest an, Enel a încheiat cu peste 40% mai multe contracte online de furnizare de energie electrică sau de gaze naturale față de întreg anul 2019, iar numărul clienților care au descărcat aplicația MyEnel s-a dublat în perioada ianuarie – octombrie 2020. Enel Energie și Enel Energie Muntenia au depășit pragul de 1 milion de clienți care au preferat factura în format electronic și au renunțat la cea tipărită, alăturându-se astfel eforturilor companiei de protejare a mediului, pentru un viitor sustenabil.”

De la 1 ianuarie 2021, preţurile la energia electrică pentru consumatorii casnici ce sunt acum în piața reglementată vor fi calculate de furnizorul tradiţional şi se vor numi preţuri de serviciu universal. Consumatorii fie rămân cu actualele contracte, la preţuri de serviciu universal, fie încheie contracte în piaţa liberă, la prețuri concurențiale. Pot alege dintr-o gamă foarte variată de oferte și servicii ce consideră potrivit pentru ei – concurența din piața liberă le aduce oportunitatea unui preț optim

Trecerea unui client casnic de la un furnizor de ultimă instanță la un alt furnizor (FUI sau din piața liberă) nu implică niciun cost suplimentar. Procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică nu implică modificări de ordin tehnic sau o schimbare a contorului. Trecerea clienților casnici, în ianuarie 2021, de la prețuri de serviciu universal la o ofertă de piața concurențială Enel le aduce clienților beneficiul aplicării prețului de piață liberă începând cu 1 ianuarie 2021, indiferent de momentul ales de client pentru schimbarea contractului în cursul lunii ianuarie.

Toţi clienţii finali de energie electrică au dreptul să îşi schimbe furnizorul, cu respectarea condiţiilor contractuale, în termen de 21 de zile de la data solicitării.

BVBStiri BVB

DAFORA SA (DAFR) (15/01/2021)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

ROMCARBON SA (ROCE) (15/01/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014