Update articol:

ENGIE Romania a achiziționat un parc fotovoltaic operațional

ENGIE Romania a finalizat achiziția unui parc fotovoltaic operațional, cu o capacitate instalată totală de 5,46 MWp, de la o companie deținută de doi investitori germani

Parcul fotovoltaic este amplasat în partea de sud a României, în satul Nenciulești din județul Teleorman. Parcul a fost pus în funcțiune în anul 2014 și, de atunci, a produs ~42 GWh, echivalentul consumului anual de energie electrică a 25.000 de gospodării.

Această achiziție reprezintă un nou pas, după achiziționarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate de 9,3 MW în luna decembrie a anului trecut, către atingerea obiectivului de a dezvolta portofoliul companiei de capacitate instalată de energii regenerabile, atât prin creștere organică, cât și prin achiziții.

“Suntem bucuroși să finalizăm această achiziție și, în același timp, dornici să o vedem urmată de alte dezvoltări în zona de energie verde, care ne vor ajuta să ne construim o poziție puternică în sectorul de energie regenerabilă centralizată.” a declarat Eric Stab, Președinte & CEO ENGIE Romania.

ENGIE Romania operează, în prezent, 113 MW de energie regenerabilă în capacități eoliene și fotovoltaice. Anterior acestei achiziții, ENGIE Romania era prezentă pe piața locală de energie regenerabilă, prin operarea a două parcuri eoliene, amplasate în județele Brăila și Galați, și a unui parc fotovoltaic în județul Harghita.

Grupul ENGIE este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, energie electrică şi servicii energetice. ENGIE Romania este principala filială a Grupului în România şi deţine companiile Distrigaz Sud Reţele, ENGIE Servicii, ENGIE Building Solutions, Alizeu Eolian şi Brăila Winds. Compania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, furnizare de electricitate, servicii tehnice pentru instalaţiile de gaze naturale şi centrale termice şi producţie de electricitate. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 1,9 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 20.000 km, deţin două parcuri eoliene și două parcuri fotovoltaice, cu o capacitate totală de 113 MW, şi au 4.000 de angajaţi.

BVBStiri BVB

MECANICA FINA SA (MECE) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (17/09/2021)

Functionarea Unitatii 1 la putere redusa

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 20 si 21 Septembrie 2021

ROMCAB SA (MCAB) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Suspendare tranzactionare - 16:36 - Notificare Erste Group Bank AG - atingere bariera