Update articol:

Engie vinde o centrală electrică şi operaţiunile de distribuţie de gaze naturale din Turcia

Grupul francez de utilităţi Engie SA a ajuns la un acord privind vânzarea centralei sale electrice şi a operaţiunilor de distribuţie de gaze naturale din Turcia către firma locală Palmet Enerji AS, informează Bloomberg, potrivit Agerpres.

Preşedintele Palmet Enerji, Doganay Samuray, a spus că preţul tranzacţiei nu va fi dat publicităţii însă a precizat că acordul ar putea fi încheiat până în luna aprilie.

Palmet Enerji deţine mai multe centrale electrice şi operează reţelele de distribuţie a gazelor naturale din regiunile Gebze şi Erzurum din Turcia. Firma vrea să devină un important jucător pe piaţa gazelor naturale din Turcia, după ce în 2019 a fost depăşită în cursa pentru preluarea afacerilor din Turcia ale grupului german EWE AG.

Doganay Samuray a spus că Palmet intenţionează să modernizeze centrala electrică Baymina, cu o capacitate de 775 de Megawaţi, din apropiere de Ankara, pe care a preluat-o de la Engie. Finalizată în anii 1990, în cadrul unui parteneriat public-privat (PPP), cu aproape 700 milioane de dolari, centrala electrică Baymina nu a mai funcţionat după ce contractul său cu Guvernul turc s-a terminat în 2019.

Pe lângă centrala electrică Baymina, Palmet a mai preluat şi divizia de tehnologie a grupului francez, Engie Yonetim Enerji, precum şi Izgaz Izmit Gaz Dagitim AS, o reţea de distribuţie a gazelor naturale din provincia Kocaeli, a informat Doganay Samuray.

Autoritatea pentru concurenţă din Turcia a anunţat miercuri că a aprobat tranzacţia, care are nevoie şi de aprobarea Autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei din Turcia.

Grupul Engie este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, energie electrică şi servicii energetice. Compania are un portofoliu de 1,9 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 20.000 km şi are 4.000 de angajaţi.

BVBStiri BVB

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (22/01/2021)

Notificare prag detineri/vot >5%

DEUTSCHE BANK TURBO LONG 0.10/7/7.5 (EBDBKTL29) (22/01/2021)

Notificare Erste Group Bank AG - Certificatul EBDBKTL29 este sold-out

UAMT S.A. (UAM) (22/01/2021)

Hotarari AGA E 22.01.2021