Update articol:

Eric Stab, președintele Engie România, preia conducerea ACUE

Eric Stab, Președinte Director General ENGIE România

Federația  Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie – ACUE și-a ales o nouă conducere, in urma schimbărilor de management survenite în companiile membre, potrivit unui comunicat.

Pe data de 9 octombrie 2019, Eric Stab, Președinte Director General ENGIE Romania, a fost ales președinte al federației, iar Ondrej Safar, CEO CEZ România, va ocupa poziția de vicepreședinte. Eric Stab este de 10 ani în România și a prezidat, pe durata a două mandate, Consiliul Investitorilor Străini, în cadrul căruia ocupă în prezent funcția de vicepreşedinte, şi este, de asemenea, membru al Comitetului de Coordonare al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României. Acesta il inlocuieste la conducerea ACUE pe Frank Hajdinjak.

Membrii Consiliului Director al ACUE au mulțumit lui Frank Hajdinjak pentru întreaga sa activitate la conducerea federației timp de 10 ani, ACUE devenind un partener important, transparent și de încredere pentru autorități în construcția unui cadru legislativ modern pentru sectorul energetic, în spiritul obiectivului organizației de a contribui la asigurarea unui mediu de afaceri predictibil și stabil pentru toți operatorii din piață și de a promova concurența loială.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025