Update articol:

Erste vrea să cumpere 49% din subsidiara Santander din Polonia

Grupul austriac Erste Group Bank negociază cu Santander achiziţionarea unei participaţii de 49% în subsidiara băncii spaniole din Polonia, Bank Polska SA, într-o tranzacţie care ar putea fi evaluată la peste opt miliarde de dolari, au anunţat luni creditorii, transmite Reuters.

Câteva instituţii şi-au exprimat interesul în Bank Polska SA, iar atât Santander cât şi Erste spun că nu există certitudini că discuţiile lor vor duce la un acord.

Santander deţine o participaţie de 62% în Santander Bank Polska, evaluată la aproximativ 39,4 miliarde de zloţi (10,5 miliarde de dolari), conform datelor. Luna aceasta, presa anunţa că Banco Santander SA, cea mai mare bancă din Spania, analizează mai multe opţiuni, inclusiv o posibilă vânzare, a participaţiei la subsidiara sa din Polonia. În urma informaţiilor, preţul acţiunilor Bank Polska SA a crescut la Bursa de la Varşovia.

Conform reglementărilor din Polonia, un licitator nu trebuie să facă o ofertă obligatorie de preluare dacă deţine mai puţin de 50% din voturile companiei vizate, conform firmei Baker McKenzie.

Discuţiile dintre cei doi creditori au fost anunţate iniţial luni de Bloomberg News.

După publicarea informaţiilor privind discuţiile, acţiunile Erste au scăzut cu peste 4%, în timp ce titlurile Bank Polska SA înregistrau un declin de 2,2%.

În 2024, profitul net al Bank Polska SA a urcat cu 18,8%, la 800 milioane euro (909 milioane dolari), reprezentând 5,8% din întregul profit al grupului spaniol.

În septembrie, Santander a vândut o participaţie de 5,2% în subsidiara sa din Polonia, operaţiune de pe urma căreia a strâns 2,46 miliarde zloţi (627 milioane de dolari).

BVB | Știri BVB

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (22/05/2025)

Schimbari in conducerea Societatii

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (22/05/2025)

Plata dividende aprobate in AGOA din 29 aprilie 2025

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (22/05/2025)

Disponibilitate inregistrare videoconferinta rezultate financiare T1 2025