Update articol:

eToro: Criza energiei și a lanțurilor de aprovizionare umflă inflația și în 2022

Bogdan Maioreanu eToro

Comentariul analistului eToro, Bogdan Maioreanu

În timp ce în Europa criza energetică crește costurile energiei electrice, în China aceasta întrerupe literalmente lumina. Prețurile la gaze sunt în creștere, prețurile la petrol sunt la niveluri nemaiîntâlnite din 2018, prețurile la cărbune sunt în plină ascensiune, în timp ce prețul certificatelor de carbon s-a triplat. Creșterile de prețuri aruncă o umbră de îndoială asupra speranțelor inițiale privind caracterul temporar al inflației, pe măsură ce “tranzitoriul” se transformă “persistent” în vocabularul bancherilor centrali.

Rata inflației în zona euro a crescut la 3,4% în septembrie, cel mai mare nivel din ultimii 13 ani, iar inflația din Germania a ajuns la 4,1%, cel mai mare nivel din ultimii 28 de ani. Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a recunoscut că inflația ar putea depăși ținta de 2% pentru restul acestui an. Lagarde a confirmat că prețurile la energie reprezintă o preocupare în ceea ce privește inflația și ar putea-o ridica la un nivel și mai înalt pe termen mediu. Cu toate acestea, Lagarde a subliniat că prețurile energiei sunt determinate în principal de factori care nu fac parte din mandatul monetar al BCE, îndemnând autoritățile fiscale să “valorifice puterea de piață” pentru a aranja prețuri mai bune pentru energie.

România este deja afectată de mărirea prețurilor la energie care determină creșteri ale inflației. Iar indicatorul de încredere a mediului de afaceri a scăzut la un nivel negativ de 1,8 în septembrie, de la 0 în august, semnalând posibile probleme în viitor.

De cealaltă parte a Atlanticului, președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a declarat că inflația ridicată s-ar putea extinde până la începutul anului viitor, deoarece penuria de componente și materiale s-ar putea agrava. “Este frustrant să vedem că problemele lanțului de aprovizionare nu se ameliorează, de fapt, probabil că se înrăutățesc. Este foarte dificil de spus cât de mari vor fi efectele între timp și cât timp vor dura.”

Odată cu redresarea economiilor globale, cererea de produse chinezești este în creștere, iar fabricile care le produc au nevoie de mult mai multă energie. Și dacă problemele lanțului de aprovizionare actuale nu erau suficiente, China a început o acțiune planificată de întrerupere a curentului electric menită să mențină țara în ținta planului de reducere a emisiilor, obligând fabricile să oprească producția.  Morgan Stanley estimează că, dacă reducerile de producție continuă în ritmul actual, pentru restul anului, acest lucru ar putea reduce creșterea PIB-ului Chinei în trimestrul al patrulea cu aproximativ 1 punct procentual.

Într-o scrisoare deschisă adresată Organizației Națiunilor Unite, IRU – organizația mondială a transportului rutier, IATA – Asociația Internațională a Transportului Aerian, ICS – Camera Internațională a Transporturilor Maritime, și ITF – Federația Internațională a Lucrătorilor din Transporturi, avertizează că “asistăm la perturbări fără precedent și la întârzieri și penurii la nivel mondial în ceea ce privește bunurile esențiale, inclusiv produse electronice, alimente, combustibil și medicamente. Cererea consumatorilor este în creștere, iar întârzierile se pare că se vor agrava înainte de Crăciun și vor continua până în 2022”.

Un posibil efect al acestei situații complexe este penuria de produse și scăderea vânzărilor pentru unele companii, cu efecte pe piețele bursiere deja obișnuite, cu anunțuri spectaculoase și vânzări surprinzătoare cu mult peste previziuni. Se așteaptă deja ca veniturile din trimestrul al treilea ale firmelor din SUA să fie mai mici decât cele din trimestrul al doilea, în ciuda unei prognoze de creștere a PIB-ului de peste 3%.  De asemenea, penuria produce creșteri de prețuri care influențează inflația, punând băncile centrale între ciocan și nicovală. În mod tradițional, inflația este combătută prin creșterea ratelor dobânzilor, dar acest lucru ar putea să nu fie eficient în acest stadiu al redresării economice.

În septembrie, indicele S&P 500 a scăzut cu 4,8%, ceea ce face ca aceasta să fie cea mai proastă lună de la prăbușirea piețelor, din martie 2020, iar statistic, luna octombrie aduce o volatilitate peste medie.  Piețele sunt încă optimiste, dar acum privesc cu mai multă prudență evoluțiile economice globale, temându-se de o încetinire a creșterii economice.

_

Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro, are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor, precum și un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziții de conducere în zona de Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank și OTP Bank, pentru a trece apoi la consultanță în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care și IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss și Washington University.

BVBStiri BVB

ALRO S.A. (ALR) (15/10/2021)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (15/10/2021)

Convocare AGEA pentru data de 8 decembrie 2021

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (15/10/2021)

Act aditional la contract de credit

ALRO S.A. (ALR) (15/10/2021)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)