Update articol:

Eturia: Ras al-Khaimah, o noua destinație în trend pentru sezonul toamnă- iarnă 2021

ETURIA: RAS AL KHAIMAH

Urmărind creșterea interesului turiștilor români pentru a petrece sfarșitul de an în destinații din Emiratele Arabe Unite, echipa Eturia a decis să lanseze pachete noi de călătorie către Ras al-Khaimah, unul dintre cele șapte emirate parte a EAU, potrivit unui comunicat de presă.

Ras al-Khaimah este o destinație ce aduce turiștilor relaxare, confort și siguranță. Tocmai de aceea, a devenit și unul dintre cele mai importante puncte turistice de pe harta Orientului, adaptându-se rapid cerințelor și rigorilor impuse de condițiile actuale de călătorie.

„Pentru că interesul clienților noștri pentru Emiratele Arabe Unite a crescut – și ne așteptăm să crească în continuare, chiar și cu peste 30%, le oferim din această toamnă noi destinații inedite și sigure. Astfel, ei pot alege pachete de tip sejur cu zbor charter sau pachete de tip circuit de grup cu însoțitor, din partea Eturia, de 11 zile în care, pe lângă vizitarea Dubaiului, se pot relaxa pe plajele aurii din Ras al-Khaimah, pot vizita fascinantul Abu Dhabi, sau se pot plimba pe străzile cuceritorului Sharjah. Am creat aceste pachete cu zboruri charter săptămânale inclusiv pentru Crăciun și Revelion, ocazii la fel de bune pentru vizitarea destinației. Astfel, un sejur in aceasta destinație pornește de la 750 euro de persoană, în luna noiembrie și include  transportul aerian de tip charter, 7 nopti de cazare, tururile și asigurarea medicală fiind incluse în preț. Pe de altă parte, o altă ofertă este cea de Crăciun, care pornește de la 850 euro de persoană și include zborurile, cazarea, tururi și asigurare medicală de călătorie ”, a declarat Ana Maria Gherasim.

Ras Al Khaimah este PRIMA destinație din lume care a primit atât acreditarea Bureau Veritas Safeguard Assurance, cât și pe cea de la World Travel and Tourism Council (WTTC), ambele recunoscând standardele sporite de siguranță și implementarea protocoalelor de igienă existente în Emirate. Mai mult, Ras Al Khaimah este prima destinație globală care oferă TEST PCR GRATUIT la plecare pentru turiștii din țările care solicită acest lucru. Această facilitate se oferă oaspeților care stau minimum 2 nopți și este valabilă până pe 30 decembrie 2021.

Perioada optimă pentru a vizita Ras Al Khaimah este octombrie – aprilie, de aceea am lansat acum pachetele de vacanță, pentru a beneficia de o climă echilibrată, dar turiștii noștri se pot bucura de soare pe tot parcursul anului. Ras Al Khaimah s-a rebranduit total anul acesta, noua strategie bazându-se pe momente de neuitat pe care oricine le poate trăi în „Emiratul din Nord”.

Emiratul oferă experiențe deosebite departe de aglomerație, fiind o destinație ideală pentru vacanțe autentice și relaxante, cu 64 km de plaje curate, libere și resorturi axate pe calitatea serviciilor. Ca facilități de cazare, oferă resorturi aparținând brandurilor de top, iar în iunie au inaugurat cel mai mare Hampton by Hilton din lume.

Ras Al Khaimah oferă o multitudine de experiențe pentru oameni de toate vârstele și cu interese variate. Este singurul emirat cu munți spectaculoși (vârful Jebel Jais – 1.934 de metri), unde oricine poate încerca o activitate desprinsă la propriu din Cartea Recordurilor: Jebel Jais Flight, cea mai lungă tiroliană din lume, 2,83 km – echivalentul a peste 28 de terenuri de fotbal. De asemenea, ferma de perle Suwaidi, oferă oaspeților șansa de a pătrunde în istoria perlelor din Emirate. 

***

Eturia a devenit, în 2007, prima agenție de turism turoperatoare din România ce oferă servicii tailor-made celor care vor să trăiască o călătorie exotică autentică oriunde pe glob la standarde superioare în turism. Pentru clienți, dincolo de cele peste 120 de destinații din portofoliu în care agenția colaborează strâns cu parteneri locali, experiența Eturia include consultanți specializați pe fiecare zonă a globului, ce știu să recomande fiecărui client locuri, hoteluri, trasee și să ofere cele mai valoroase sfaturi. Mai mult, agenția creează și vacanțe cu plecări predefinite create pe principiul celui mai bun tarif. Companiile aeriene prestigioase alese pentru zboruri, transferurile private, hotelurile de 4 și 5 stele atent selecționate în special în contextul actual, dar și faptul că pachetele includ toate costurile (intrările la obiectivele turistice, ghizii locali și bacșișurile acestora, serviciu de asistență non-stop), transformă vacanțele în experiențe la superlativ. Asigurarea medicală este inclusă în toate pachetele și acoperă chiar și îmbolnăvirea de COVID-19 înainte sau în timpul călătoriei.

BVBStiri BVB

ALRO S.A. (ALR) (15/10/2021)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (15/10/2021)

Convocare AGEA pentru data de 8 decembrie 2021

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (15/10/2021)

Act aditional la contract de credit

ALRO S.A. (ALR) (15/10/2021)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)