Abordarea nu este una de noutate, așa cum de altfel a menționat și Ministrul Finanțelor. Mai mult, situațiile speciale impun măsuri, soluții speciale.
Îmi amintesc că și în criza anterioară, cea din 2008, economiile dezvoltate, mature, au apelat la soluții similare, au existat cazuri deja celebre de “”bail-out”.
Trebuie să recunosc că privesc cu circumspecție soluții care impun intervenția statului în mediul privat. Nu pentru că eu cred cu convingere în conceptul și practica de “free market, nu pentru că sunt convins că crizele, ca un factor de corecție, au rol de asanare a economiei, în cazul acesta de companiile și modelele de business fragile, insalubre uneori. Ci pentru că am suficiente rezerve că un asemenea proces va avea success, își va atinge scopul declarat.
Admit, totodată, că nu văd în stat un “investment angel”.
Când fac această afirmație am în vedere câteva aspecte, câteva experienţe, câteva particularități.
De-a lungul ultimilor trei decenii au mai fost experiențe asemănătoare:
· Să ne aducem aminte de managementul privat în companiile de stat, care s-a dovedit , finalmente, a fi un fiasco;
· Cred că ne este încă proaspătă în memorie istoria Fondului de Dezvoltare și Investiții, care a fost de fapt scopul acestuia;
La prima vedere, cele două exemple nu sunt imediat legate de proiectul actual, dar ascund în ele temerea mea. Mă tem că în bună tradiție românească, bizantină, mai devreme sau mai târziu, toate aceste proiecte de sprijin al mediului economic privat vor fi pervertite în interese de grup, clientelare, vor intra în algoritme și jocuri politice, vor fi năpădite de clientelism și mediocritate, vor deveni căi de îmbogățire a unora.
Eu cred cu tărie că trebuie să fim pregătiți economic, cultural, să avem o infrastructură și un capital de cunoștințe, experiențe care să ne ajute (ca și pe alții, de altfel) să transformăm un asemenea proiect în succes real.
Nu pentru că aș fi lipsit de sentimente patriotice, dar din experiențele trecute, cred că un asemenea proiect ar putea fi viabil dacă fondul creat, cu suportul instituțiilor financiare internaționale (așa cum menționa Ministrul Finanțelor), ar fi încredințat spre management unor companii de assets management cu reputație internațională, care au demonstrat capacitatea de a gestiona cu succes asemenea proiecte.