Update articol:

Europa, principala destinaţie pentru gazele naturale lichefiate din SUA

https://pixabay.com https://pixabay.com

Europa a rămas luna trecută principala destinaţie pentru livrările de gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA, potrivit datelor Refinitiv, chiar dacă exporturile americane de GNL au scăzut cu aproximativ 8%, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În aprilie, exporturile SUA de gaze naturale lichefiate către toate destinaţiile s-au situat la aproximativ 7,10 milioane tone (MT), faţă de nivelul record de 7,67 milioane tone înregistrat în martie.

Pentru a cincea lună consecutiv, Europa a fost principalul importator de gaze naturale lichefiate din SUA, preluând aproximativ 64% din aceste exporturi. Războiul din Ucraina a scos în evidenţă dependenţa Europei de gazele naturale din Rusia, determinându-i pe cumpărători să facă achiziţii din alte surse.

Săptămâna trecută, Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept “neprietenoase”, după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

“Europe rămâne cumpărătorul dominant de gaze naturale lichefiate din SUA, iar tendinţa va continua probabil în următoarele luni”, a apreciat Reid I’Anson, analist Kpler.

Scăderea exporturilor americane de GNL vine în principal ca urmare a lucrărilor de mentenanţă planificate la fabricile GNL, care reduc capacitatea disponibilă de lichefiere, deşi exporturile încă depăşesc aşteptările, susţin experţii.

Aproximativ 13% din exporturile americane de GNL au mers către Asia şi 2% către America Latină.

În ultimele săptămâni creşterea globală a preţurilor gazelor s-a temperat. Săptămâna aceasta, gazele naturale lichefiate s-au tranzacţionat în Europa la aproximativ 30 dolari pentru un milion BTU (mmBtu – unitate termală – echivalentul arderii a 2,83 metri cubi de gaze naturale – n.r.), potrivit datelor Refinitiv, comparativ cu 39,22 pentru un milion BTU în prima săptămână din martie.

BVB | Știri BVB

VRANCART SA (VNC) (18/05/2022)

Tranzactii parti afiliate conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

AQUILA PART PROD COM (AQ) (18/05/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TERAPLAST SA (TRP) (18/05/2022)

Primirea acordului de finantare pentru fabrica de folii stretch

ALTUR S.A. (ALT) (18/05/2022)

Desfasurare activitate

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/05/2022)

Depunere document de oferta publica de cumparare