Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: europol.europa.eu
O operaţiune internaţională fără precedent, la care au participat autorităţi din 11 state, a dus la arestarea a 44 de presupuşi membri ai unei reţele criminale considerate una dintre cele mai periculoase din Uniunea Europeană, au anunţat vineri Europol şi Eurojust, potrivit AFP.
“Mai multe organizaţii lucrau împreună pentru a desfăşura diverse activităţi criminale la scară largă în interiorul şi în afara UE”, au precizat într-un comunicat comun cele două agenţii europene, cu sediul la Haga, adăugând că este vorba în special de trafic de droguri şi de spălare de bani.
În cursul operaţiunii, care s-a desfăşurat marţi, coordonată de Europol şi Eurojust, au fost efectuate o sută de percheziţii în întreaga Europă, având ca ţintă deopotrivă liderii acestor organizaţii criminale şi asociaţii lor.
Reţeaua, care ar avea legături de asemenea cu mari organizaţii de trafic de droguri din afara UE, opera în Lituania, Letonia, Republica Cehă, Polonia, Franţa, Germania şi Slovacia.
“Amploarea traficului de droguri atribuit reţelei este uriaşă, cu iniţiative semnalate pe trei continente”, au precizat Europol şi Eurojust, citate de Agerpres.
Mari cantităţi de cocaină, haşiş, cannabis şi metamfetamină au fost confiscate.
“Foarte flexibili, aceşti criminali se adaptau rapid la noile metode de trafic de droguri în încercarea de a scăpa de forţele de ordine”, conform agenţiilor europene.
Au fost găsite încărcături de droguri în special în nave şi camioane, ascunse bine în compartimente.
“Această reţea criminală era structurată ca o companie, cu diferite grupuri criminale şi persoane intermediare care lucrau împreună dincolo de frontiere pentru a controla întregul lanţ de trafic de droguri – de la organizarea de enorme expedieri de droguri, la distribuţia în toată Europa şi dincolo de ea”, au precizat Europol şi Eurojust.
Cooperarea între ţări şi agenţiile europene a permis adoptarea unei strategii comune pentru a pregăti faza finală a anchetelor şi “a determina căderea întregii reţele”, se mai arată în comunicatul comun.
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More