Exerciţiile militare chineze continuă în Strâmtoarea Taiwan

Exerciţiile militare chineze de mare amploare continuau sâmbătă dimineaţă în Strâmtoarea Taiwan, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Vineri, China trimisese în jurul Taiwanului “un număr record” de avioane şi nave militare, conform ministerului apărării de la Taipei. Multe dintre acestea au trecut dincolo de linia de mijloc a strâmtorii largi de 130 de km – o limită neoficială, dar în general respectată până acum.

Ministrul taiwanez al apărării, Joseph Wu, a condamnat printr-un mesaj pe Twitter “escaladarea periculoasă a ameninţării militare”, care “distruge pacea şi stabilitatea în regiune şi trebuie condamnată”.

În cadrul exerciţiilor, forţele armate chineze au lansat şi 11 rachete balistice în direcţia Taiwanului; una dintre acestea a trecut direct peste insulă, în apropierea capitalei Taipei – un incident fără precedent, remarcă dpa. Alte cinci rachete au căzut la est de Taiwan, în zona economică exclusivă a Japoniei.

China a început exerciţiile, programate până duminică, drept răspuns la vizita la Taipei a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi. Beijingul consideră că aceasta a constituit o nerespectare a principiului Chinei unice, recunoscut internaţional.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 10 (11).09.2026

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (14/08/2026)

Raport revizuire auditori externi - sit.fin.consolidate interimare S12026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2026)

Raport semestrial pentru perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2026

STK EMERGENT (STK) (14/08/2026)

VAN la data 31.07.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2026)

Semnarea unui contract de catre AROBS Systems S.R.L.