Update articol:

Finanţele vor să împrumute în iunie 4,425 miliarde de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat,în iunie 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,425 miliarde de lei, din care 400 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,5 miliarde de lei prin noi emisiuni sau redeschiderea de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 525 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Faţă de luna mai, împrumuturile programate de MFP în mai sunt mai mari cu 345 de milioane de lei, respectiv cu 8,5%. Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectelor de emisiune, MFP are în program o licitaţie, în data de 3 iunie, pentru certificate de trezorerie cu discont, în valoare de 400 de milioane de lei, pe o perioadă de 182 de zile. Data scadenţei este la 4 decembrie 2019. Valoarea nominală individuală a unui certificat de trezorerie cu discount este de 5000 de lei. Data emisiunii este 5 iunie 2019.

De asemenea, Finanţele anunţă lansarea unei noi emisiuni de obligațiuni de stat de tip benchmark cu scadența la patru ani și redeschiderea emisiunilor de obligaţiuni de tip benchmark, cu scadență la 3,5,7,10 și 15 ani și organizarea de sesiuni suplimentare de oferte necompetitive. Valoarea nominală a licitațiilor este de 3,5 miliarde de lei, care vor fi urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (525 milioane de lei în total). Emisiunile vor fi de 300, 500 şi de 600 de milioane de lei. 

 

BVBStiri BVB

MECANICA FINA SA (MECE) (23/07/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (23/07/2021)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (23/07/2021)

Prelungire credit overdraft - Dendrio Solutions

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (23/07/2021)

Solicitare completare ordine de zi AGA 11.08.2021