Fostul premier Florin Cîțu atrage atenția asupra diferenței dintre deficitul bugetar de 150 de miliarde de lei menționat de președintele Nicușor Dan și ținta oficială de aproximativ 130 de miliarde de lei pentru 2026. Potrivit acestuia, dacă suma avansată de șeful statului reprezintă o nouă estimare, deficitul ar ajunge la 7,2% din PIB, față de obiectivul de 6,2% stabilit de Guvern.
„Deficit bugetar în 2026 de 130 sau 150 de miliarde de lei? Președintele României tocmai a vorbit despre un deficit de 150 de miliarde de lei. Dacă asta e noua estimare pentru 2026, vorbim de 7,2% din PIB, cu aproape un punct procentual peste ținta oficială de 6,2%”, a scris Florin Cîțu, pe Facebook.
Fostul premier subliniază că diferența este de aproximativ 20 de miliarde de lei față de nivelul prevăzut la rectificarea bugetară.
„20 de miliarde de lei în plus față de rectificarea abia aprobată”, a arătat acesta.
Florin Cîțu pune sub semnul întrebării semnificația declarației președintelui și dacă aceasta indică o posibilă revizuire a estimărilor bugetare.
„Freudian slip? Sau s-a decis, în sfârșit, să ni se spună o parte din costul incompetenței în administrarea finanțelor publice și să nu se mai împingă nota de plată în bugetul pe 2027?”, a adăugat fostul premier.