Update articol:
Cîțu spune că Florin Georgescu i-a prezentat lui Dragnea studiul BNR privind efectele OUG 114:

Florin Cîțu: „Doar taxa pe sistemul bancar ar reduce creșterea economică în 2019 și 2020 cu aproape două puncte procentuale cumulativ”

Sursa: Facebook

Senatorul PNL Florin Cîțu  susține, pe Facebook, că, aseară, liderul PSD Liviu Dragnea a primit studiul de impact făcut de Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR, și asumat de BNR, cu privire la efectele OUG 114/2018, care introduce o tax[ pe activele bancare în funcție de ROBOR. Potrivit lui Cîțu, studiul arată că doar taxa pe sistemul bancar ar reduce creșterea economică în 2019 și 2020 cu aproape două puncte procentuale cumulativ.

Cîțu relatează: „Studiul i-a fost prezentat de autor (n.n referire la Florin Gerogescu), care a fost și supervizor al programului de guvernare al PSD. Un om în a cărui expertiză și experiență Liviu Dragnea are încredere.

A fost șocat de concluziile studiului și imediat i-a chemat pe Vâlcov (n.n consilierul premierului Darius Vâlcov) și Teodorovici (n.n. ministrul finanțelor Eugen Teodorovici). Amândoi au început să dea înapoi spunând că nu știau și au dat vina pe Comisia Națională de Strategie și Prognoză care i-a asigurat, așa cum scrie și în expunerea de motive că efectele OUG 114 pentru economie și mai ales pentru sistemul bancar sunt DOAR pozitive. Zilele conducerii CNSP sunt numărate.

Teodorovici și Vâlcov mint. Ei au avut acces la studiu. Și l-au folosit ca să șantajeze operatorii din sectorul privat.

Concluziile studiului sunt devastatoare, iar Liviu Dragnea face orice să le ascundă de public.

Mare atenție. A dat ORDIN ca studiul să nu ajungă la nicio agenție de rating. Concluziile studiului ar duce IMEDIAT la scăderea rating-ului României la categoria JUNK-Gunoi.

Am să vă prezint astăzi doar o parte din concluzii.

ATENȚIE!!! Doar taxa pe sistemul bancar ar reduce creșterea economică în 2019 și 2020 cu aproape două puncte procentuale (!!!) cumulativ.

Dragnea a înțeles acum că Președintele are dreptate și bugetul este construit cu date FALSE!

Doar această inforamție despre creșterea economică poate porni o ieșire masivă de capital care duce imediat la deprecierea monedei naționale, inflație și dobânzi mari.

Efectul acesta este doar al taxei pe lăcomie pentru sistemul bancar. Efectul OUG 114 în TOTALITATE înseamnă CRIZĂ ECONOMICĂ. De aceea Dragnea este speriat acum și nervos că i s-a ascuns această informație.

Mai mult. Guvernul a primit scrisori de amenințare de la Banca Centrală Europeană, Vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis și cea mai recentă ieri cu amenințarea de amendă pentru taxele și plafonările de prețuri din sectorul energetic.

Studiul prezintă 4 scenarii. Și varianta pe care acum o negociază Teodorovici cu băncile înseamnă scăderea creșterii economice. De asta este nervos Dragnea. De aceea le-a dat ordin ca această informație să NU ajungă la Standard and Poors. Mai ales că studiul prezintă o MAJORARE a primei de risc pentru România!!!

Repet, eu vă prezint doar impactul unei taxe acum. OUG 114 aruncă economia în CRIZĂ și Dragnea este disperat să ascundă această informație de public.

În zilele următoare prezint și rezultatele pentru sistemul bancar. Angajații din sistemul bancar sunt afectați direct. Peste 55 000 de oameni care plătesc taxe și contribuții au locul de muncă pus în pericol de această taxă.

Indiferent de câte amenințări, voi continua să prezint acest studiu.

Acest studiu reprezintă DOVADA că știau de efectele devastatoare ale acestei ordonanțe și i-au mințit pe români. Au pozat în naționaliști de carton și oameni de stat deși știau că aruncă România în aer. Vor răspunde personal TOȚI.”

Postarea este însoțită de următoarele capturi:

Recent, agenția de rating Starndard and Poor’s a menținut ratingul României, dar a amânat să publice perspectiva de rating, la cererea autorităților noastre, care au promis modificări la taxa pe activele bancare.