România a trecut de la meteodependenţă la politicodependenţă, mediul de afaceri fiind tot mai atent la evoluţiile politice şi la formarea unui nou guvern, a declarat, luni, preşedintele IMM România, Florin Jianu.
“Mi se pare că am trecut de la meteodependenţă la politicodependenţă. Suntem un pic prea atenţi şi aşteptările sunt mult prea mari, iar transferul aşteptărilor este un pic prea mare cu privire la crearea unui nou guvern. Sunt ţări în Uniunea Europeană şi în lume care funcţionează foarte bine. Asta arată, de fapt, un mediu de afaceri rezilient şi care îşi vede de treabă indiferent de crearea sau lipsa unui guvern. Sigur că nu e de aşteptat această situaţie, dar arată, de fapt, un mediu de afaceri capabil să treacă dincolo de orice conjunctură, rezilient şi matur”, a spus Florin Jianu, la o dezbatere organizată de Financial Intelligence.
El a precizat că Indexul Antreprenoriatului Românesc indică o deteriorare semnificativă a mediului de afaceri în ultimul an, pe fondul stagnării sau scăderii mai multor indicatori macroeconomici.
“Într-adevăr, am analizat acest index şi am constatat o scădere abruptă faţă de anii anteriori, de la un punctaj mediu de 49-49,5 puncte, adică aproape de un antreprenoriat emergent, la un antreprenoriat moderat, cu scădere abruptă, indexul are un scoring de 43,5 în acest an”, a spus Jianu.
Potrivit acestuia, aproape toţi indicatorii macroeconomici au arătat stagnare sau scădere, inclusiv numărul de SRL-uri, care a înregistrat un declin constant în ultimii ani.
“Dacă acum trei ani aveam aproximativ 655.000 de SRL-uri, acum doi ani eram la circa 625.000, iar anul trecut am închis la 615.000. Vorbim de o scădere de aproape 10% în trei ani”, a explicat preşedintele IMM România.
El a adăugat că şi alţi indicatori, precum fiscalitatea, rata inflaţiei şi mediul de reglementare, au influenţat negativ mediul de afaceri.
Referindu-se la inflaţie, Jianu a arătat că România se situează încă la un nivel ridicat comparativ cu media europeană, ceea ce afectează atât companiile, cât şi puterea de cumpărare a populaţiei.
În acelaşi timp, şeful IMM România a subliniat că mediul de afaceri traversează o perioadă de degradare, dar are capacitatea de a-şi reveni, dacă există stabilitate şi predictibilitate.
Acesta a făcut referire şi la viitorul cadru financiar multianual 2028-2034, subliniind importanţa fondurilor europene pentru dezvoltarea economică a României şi a IMM-urilor.
“Nu trebuie să ratăm această oportunitate extraordinară, iar IMM-urile trebuie să rămână un pilon central al rezilienţei economice”, a adăugat preşedintele IMM România.