Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFoto Facebook
Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a susţinut la întâlnirea pe care preşedintele Klaus Iohannis a avut-o marţi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri necesitatea alocării unui miliard de euro pentru IMM-uri, potrivit unui comunicat al CNIPMMR.
“I-am transmis preşedintelui României mesajul IMM-urilor din România: evitarea suprareglementărilor post-criză pentru IMM-uri; păstrarea lecţiilor învăţate în această perioadă (interacţiune redusă cu instituţiile statului şi digitalizare); alocarea a 1 miliard de euro pentru IMM-uri, neuitând de IMM-urile nebancabile, având în vedere că numai 2/10 IMM-uri sunt bancabile în acest moment; să facem uz de toate fondurile europene care vor apărea în perioada următoare din partea UE, să nu mai fim codaşi, ci să fim pregătiţi şi pro-activi”, se arată în sinteza măsurilor propuse pentru redresarea economiei şi prezentate de Florin Jianu la întâlnirea cu preşedintele României.
Preşedintele Iohannis a avut marţi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri pe tema măsurilor de relansare economică. El a afirmat că “antreprenorii au probleme reale provocate de epidemie şi nu pot fi lăsaţi singuri, au nevoie de implicarea şi sprijinul autorităţilor”.
Iohannis a subliniat că sunt necesare măsuri, astfel încât reluarea activităţilor economice să se facă în condiţii de siguranţă pentru toţi angajaţii.
“Protejarea sănătăţii românilor rămâne obiectivul nostru principal, indiferent că vom avea măsuri de distanţare socială mai severe sau mai lejere. Din păcate, pericolul nu a trecut şi nu există elemente care să ne arate că virusul va dispărea de la sine într-un orizont de timp apropiat. Din acest motiv, redeschiderea activităţii în sectorul restaurantelor, hotelurilor, turismului şi a serviciilor se va realiza gradual, cu respectarea unor măsuri clare de protecţie sanitară”, a punctat el, potrivit Agerpres.
Klaus Iohannis a spus că vor continua schemele de ajutor de stat precum cele destinate întreprinderilor mici şi mijlocii, dar sunt avute în vedere şi scheme de sprijin pentru companiile mari care au fost afectate de criză şi al căror aport este esenţial pentru relansarea economiei.
“România va ieşi cu bine din această criză. Convingerea mea fermă este că parteneriatul dintre autorităţi şi mediul privat, bazat pe dialog constant şi transparent, este calea de relansare economică şi de dezvoltare durabilă. Acest lucru este cu atât mai important într-o perioadă de criză profundă precum cea pe care o traversăm acum”, a transmis preşedintele, după întâlnirea cu mediul de afaceri.
Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…
Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…
Federația Patronală a Energiei (FPE) marchează Ziua Petrolistului printr-un mesaj de recunoștință adresat tuturor profesioniștilor…
Ministerul Finanțelor lansează luni, 8 septembrie 2025, cea de-a noua ediție a Programului de titluri…
ADI Transport Metropolitan Sibiu anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în Consiliul…
This website uses cookies.
Read More