Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzDomnul general Dănilă (n.n. Ștefan Dănilă) a făcut o analiză a situației Romaero și a considerat că, personal, nu are informațiile necesare ca să poată să asigure continuarea activității, a spus, azi, Ministrul Economiei Florin Spătaru.
Romaero este mult prea importantă pentru industria aeronautică românească, pentru a ajunge într-o situație extrem de dificilă, a spus ministrul. El a precizat că Ștefan Dănilă fusese numit la propunerea Consiliului de Administrație al companiei.
El a mai menționat că Romaero are potențiali parteneri, are contracte, există entității europene care și-au construit planul de afaceri pe baza facilităților Romaero.
Conducerea Romaero decisese, la finalul anului trecut, numirea generalului de aviație Ștefan Dănilă în funcția de director general, pentru patru luni, după revocarea lui Silviu Ionuț Grecu din funcție. Noul mandat a început din 29 decembrie.
Structura acționariatului Romaero este formată din Ministerul Economiei – 56,7 la sută, SIF Muntenia – 23,2 la sută, Fondul Proprietatea – 18,8 la sută.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More