Autor: Andrei Rădulescu
În cadrul reuniunilor de primăvară ale instituțiilor de la Bretton Woods, care se desfășoară în această săptămână la Washington, Fondul Monetar Internațional (FMI) a lansat raportul de monitorizare a finanțelor publice pe plan mondial.
Experții instituției financiare internaționale de la Washington atrag atenția cu privire la tendința de creștere a ponderii datoriei publice în PIB pe plan mondial. Acest indicator s-a majorat pentru al doilea an la rând în 2025, cu un ritm anual în intensificare la 1,93 puncte procentuale (cel mai ridicat din 2020), până la 93,9%, după cum se poate observa în graficul de mai jos.
Totodată, potrivit prognozelor de primăvară ale FMI, ponderea datoriei publice în PIB pe plan mondial va continua să crească în anii următori, și va depăși pragul de 100% până la finalul acestui deceniu (2029), cel mai ridicat nivel din 1948.

În acest context, am asistat la creșterea ponderii costurilor de finanțare a datoriei publice în PIB pe plan mondial, acest indicator urmând să atingă pragul de 3% în 2026. Cu alte cuvinte, 3% din PIB-ul mondial este alocat anual pentru plata dobânzilor asociate finanțării datoriei publice pe mapamond, un nivel foarte ridicat. Subliniez faptul că sunt multe țări în lume care nu pot aloca 3% din PIB pentru domenii prioritare, cum ar fi educația și sănătatea.
De asemenea, experții FMI atrag atenția cu privire la faptul că presiunile pe finanțele publice pe plan mondial se vor intensifica în 2026, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, un nou șoc global simetric, cu caracter asimetric, cu o notă de plată foarte ridicată pentru țările dependente de importurile de energie.
Cu alte cuvinte, marja de manevră a politicii fiscal-bugetare este din ce în ce mai redusă, atât în țările dezvoltate, cât și în statele emergente și în dezvoltare. De asemenea, riscurile privind o ajustare dezordonată în sfera finanțelor publice pe mapamond pe viitor sunt în intensificare.
Spre exemplu, în SUA (prima economie a lumii, cu o pondere de peste 26% în PIB-ul mondial) deficitul finanțelor publice este foarte ridicat (estimat de FMI la 7%-8% din PIB), deși activitatea economică a evoluat cu un ritm anual apropiat de potențial în ultimele trimestre. Experții FMI previzionează creșterea ponderii datoriei publice în PIB în SUA până la nivelul record de 142% la orizontul 2031.
Totodată, în China (a doua economie a lumii, cu un PIB nominal estimat la peste 20 de mii de miliarde de dolari în 2026) nivelul ridicat al deficitului bugetar (estimat la 8% din PIB în 2026) va determina creșterea ponderii datoriei publice în PIB la 127% în 2031, potrivit estimărilor FMI.
În acest context, experții instituției financiare internaționale recomandă implementarea de măsuri de consolidare fiscal-bugetară, concrete și bine etapizate. Printre acestea se menționează ajustarea programelor de asistență socială în SUA, concilierea angajamentele de apărare cu presiunile demografice în Europa și reforme fiscale și ale sistemului de securitate socială în China.