Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a lansat Apelul public pentru exprimarea interesului în cadrul proiectului “Instrumentul financiar Garanţii IMM Centru”, finanţat prin Programul Regiunea Centru 2021-2027.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, instrumentul financiar propus va acoperi şi va reduce substanţial costurile de finanţare pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici şi întreprinderi mijlocii.
“Noul produs oferă companiilor acces facil la finanţare prin garanţii de până la 80% din valoarea creditului, fără comision de garantare, pentru finanţări de până la echivalentul a 500.000 de euro, completate de granturi care pot include subvenţii de capital şi subvenţionarea dobânzii, contribuind semnificativ la reducerea costurilor de finanţare şi la accelerarea investiţiilor şi dezvoltării afacerilor”, se menţionează în comunicat.
Durata maximă a subvenţiei de dobândă pentru credite de capital de lucru, cu durata până la 36 luni, va fi de 12 luni, iar pentru creditele de investiţii, cu durata de până la 60 luni, va fi de 24 luni, precizează sursa citată.
Printre obiectivele generale ale proiectului se numără îmbunătăţirea accesului la finanţare pentru IMM-urile din regiunea Centru, viabile din punct de vedere financiar, dar care au acces limitat la finanţare în condiţii de piaţă, şi asigurarea sustenabilităţii IMM-urilor, prin finanţarea investiţiilor tehnologice, cu accent pe reducerea consumului de resurse şi a impactului asupra mediului.
Pe lista de obiective se mai află susţinerea creşterii IMM-urilor dinamice, cu orientare spre sectoarele de specializare inteligentă, facilitând ascensiunea regiunii Centru în cadrul lanţului economic.
“Investiţiile sprijinite vor fi în active fixe corporale şi necorporale pentru producerea de bunuri şi servicii, contribuind, astfel, la creşterea brută de capital şi la crearea şi menţinerea locurilor de muncă”, notează sursa citată.
Susţinerea investiţiilor pentru IMM prin creşterea capacităţilor tehnologice, îmbunătăţirea semnificativă a capacităţilor tehnice, industriale sau organizaţionale de a gestiona dezvoltarea de produse sau servicii reprezintă un alt obiectiv menţionat în document.
“Intervenţia este asociată cu investiţii în active necorporale şi răspunde atât unor necesităţi exprimate de IMM privind accesul la resurse pentru avans tehnologic, cât şi la nevoia de a elimina bariere de acces în difuzarea noilor tehnologii, a inovării şi digitalizării, identificate în RIS3 Centru”, precizează sursa citată.
Totodată, apelul prevede susţinerea dezvoltării accelerate a IMM-urilor din Regiunea Centru prin investiţii în echipamente necesare pentru creşterea productivităţii şi a capacităţii de producţie şi prestare de servicii, în sectoarele de specializare inteligentă din regiune.
De asemenea, se va lua în calcul “crearea unei surse de finanţare reînnoibilă, disponibilă pe termen lung/permanent, capabilă să susţină viitoarele runde de reinvestire în activităţi similare, contribuind astfel la creşterea sustenabilităţii financiare a resurselor alocate din PR Centru 2021-2027”.
Alte obiective sunt îmbunătăţirea capacităţii intermediarilor financiari de a sprijini investiţiile în proiecte de creştere a competitivităţii IMM-urilor din regiunea Centru şi mobilizarea de resurse proprii de finanţare ale intermediarilor financiari şi de la Managerul Fondului Specific Garanţii IMM Centru, pentru a spori impactul fondurilor publice alocate din PR Centru 2021-2027.
Conform sursei citate, Regiunea Centru este formată din şase judeţe: Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. Durata de implementare a proiectului este de 48 luni, respectiv din luna iunie 2026 până în luna decembrie 2029.