Update articol:

Fost mercenar din gruparea Wagner: Kremlinul ar trebui să oprească intervențiile militare din străinătate

Timp de aproape o jumătate de deceniu, fostul soldat rus Marat Gabidullin a fost luptător în  controversatul grup de mercenari Wagner, în estul Ucrainei și apoi în Siria, unde a fost grav rănit.

Acum, pe măsură ce luptele fac ravagii în Ucraina, Marat Gabidullin crede că Kremlinul ar trebui să oprească intervențiile militare din străinătate și să se concentreze în schimb pe îmbunătățirea vieții oamenilor de acasă.

Compania militară privată, Wagner Group, a apărut în ultimul deceniu drept unul dintre cele mai controversate aspecte ale Rusiei moderne sub președintele Vladimir Putin. Luptătorii sunt implicați în conflicte nu doar în Siria și Ucraina, ci și în națiuni africane, inclusiv Libia, Republica Centrafricană și Mali.

Gabidullin, în vârstă de 55 de ani, spune că a lucrat cu Wagner din 2015 până în 2019, dar acum a devenit primul fost luptător care a spart rândurile în mod public și a vorbit despre organizație, publicând o carte în Rusia anul acesta, care a fost acum tradusă în franceză.

În cartea publicată joi în Franţa – intitulată ”Eu, Marat, fost comandant al armatei Wagner” – la Editura Michel Lafon, el descrie viaţa de zi cu zi a combatanţilor acestei structuri foarte secrete, acuzată de comiterea unor atrocităţi în Africa şi cu care autorităţile ruse afirmă că nu are nicio legătură.

Wagner ”este un fel de armată mică”, a declarat Gabidullin pentru AFP într-un interviu. El a spus că unul dintre atuurile majore este că Wagner este „foarte flexibil”, astfel încât formațiunile să poată fi adaptate rapid, în funcție de locaţia în care se află.

Motivația lui să vorbească despre Wagner a fost aceea de a clarifica faptul că Rusia folosește mercenari și „în unele cazuri chiar i-a folosit pe acești mercenari într-un mod care contrazice toate normele și valorile morale”.

El a spus că Wagner era alcătuit din soldați îndrăgostiți de luptă care nu cunoșteau altceva decât război și „romantici” care voiau să guste conflictul. Dar cei mai mulţi s-au alăturat Wagner pentru bani, care puteau ajunge la mii de dolari pe lună în timpul unei misiuni.

„Banii pe care îi câștigă în aceste structuri nu i-ar putea câștiga în altă parte în Rusia”, a spus Gabidullin.

Gabidullin a spus că s-a alăturat lui Wagner în 2015, după un pont de la o cunoștință. El a petrecut un deceniu în armata rusă obișnuită și a fost, de asemenea, trei ani într-o închisoare pentru uciderea unui lider de bandă criminală, într-o ”reglare de conturi în lumea interlopă”.

Fumând ţigară după ţigară, purtând un tricou polo cu un craniu ținând un cuțit între dinți, el a declarat pentru AFP că a luptat pentru Wagner pentru forțele pro-ruse din estul Ucrainei în 2015 și apoi a întreprins mai multe misiuni în Siria până în 2019, deoarece Moscova a încercat să-l mențină pe președintele Bashar al-Assad la putere.

AFP nu a putut confirma în mod independent cursul trecutului său. Temându-se pentru securitatea sa după publicarea cărții, Gabidullin a părăsit Rusia la începutul acestui an și acum locuiește în Franța.

Gabidullin a spus că a fost grav rănit în Siria de o grenadă, în timp ce era în jurul Palmyrei. Dar acum se întreabă dacă intervenția rusă în Siria, care a început în 2015, a făcut vreun bine țării.

“Oamenii din Siria stau fără electricitate, fără combustibil, în foame și frig. Atât. Și în acest sens cred că intervenția nu i-a ajutat”.

În vreme ce Kremlinul caută acum controlul în adâncul Ucrainei, Gabidullin crede că ar fi mult mai înțelept pentru Rusia să se concentreze asupra problemelor de acasă.

”Ar fi fost mai bine să ne concentrăm asupra problemelor interne, dar să te uiţi la problemele interne este greu.

Ar fi trebuit să ne ocupăm de aceste probleme, să le rezolvăm şi să acţionăm în aşa fel încât oamenii să înceapă să ne respecte şi să ne admire, ca să devenim un exemplu pentru Ucraina. Și atunci Ucraina ar fi venit la noi și nu s-ar fi îndepărtat de noi”, a spus Gabidullin.

Ce este grupul Wagner? (detalii)

 

Acesta a continuat: „E posibil să ai o rachetă, dar nu ai o mașină normală! Nu ne-am făcut iPhone-ul  acasă. Avem dependență totală de tehnologia occidentală. Ar fi fost mai bine să fi rezolvat asta. Dar ei (conducerea rusă) aveau nevoie de un mic război victorios pentru a-și îmbunătăți ratingul”.

Rusia insistă că Wagner nu are legături cu statul rus. Ministrul de externe Serghei Lavrov a reafirmat luna aceasta poziția oficială conform căreia Wagner este prezent în țări precum Mali și Libia „pe baze comerciale”.

Putin a descris Wagner drept o „afacere privată”. Aceasta a fost legată de Yevgeny Prigozhin, un om de afaceri supranumit „bucătarul lui Putin” din cauza contractelor de catering de la Kremlin. El neagă orice asociere cu Wagner, în ciuda faptului că a fost sancționat de Occident.

Un oficial european a spus că 10.000-20.000 de mercenari este posibil să participe la invazia Ucrainei, deși nu este clar câți sunt din Wagner. Ministerul britanic al Apărării a mai spus că luptătorii Wagner sunt prezenți în Ucraina, inclusiv lideri de rang înalt ai organizației.

Gabidullin a respins ideea că Wagner nu avea legături cu statul rus. „Privați care dețin astfel de arme nu pot exista decît cu permisiunea autorităților statului”, a spus el.

 

“10.000 până la 20.000” de mercenari Wagner şi luptători sirieni sau libieni prezenţi în Ucraina (responsabil european)

 

BVB | Știri BVB

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (19/05/2022)

Structura actionariat la data de 30 aprilie 2022

Erste Group Bank AG (EBS) (18/05/2022)

Rezultate vot - AGA Anuala din 18.05.2022

Digi Communications N.V. (DIGI) (18/05/2022)

Corectare erori materiale raport financiar Q1 2022

VRANCART SA (VNC) (18/05/2022)

Tranzactii parti afiliate conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)