Update articol:

Fostul deputat Dorin Lazăr Maior, adus în ţară sub escortă

Dorin Lazăr Maior, fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, a fost adus de la Roma sub escorta Poliţiei, luni, pe Aeroportul Otopeni, pentru a executa o condamnare primită într-un dosar în care a fost acuzat de cumpărare de influenţă.

Alina Gorghiu: Nimeni nu e mai presus de lege, Dorin Lazăr Maior va fi adus în scurt timp în România

Potrivit unei informări a Poliţiei Române, pe data de 2 octombrie, o escortă formată din ofiţeri din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române urma să preia, din Roma, un bărbat de 63 de ani.

Dorin Lazăr Maior s-a internat la un spital din Roma din cauza unor probleme medicale, au precizat surse judiciare, până când situaţia medicală i-a permis transportul către ţara noastră.

Fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, Dorin Lazăr Maior a fost condamnat de Tribunalul Braşov pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la această infracţiune, la data faptelor fiind condamnat definitiv în altă cauză.

Dorin Lazăr Maior a fost condamnat definitiv la 11 noiembrie 2013 la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

“După condamnarea sa de către prima instanţă şi înainte de pronunţarea hotărârii definitive, inculpatul a fugit din ţară în Dubai (Emiratele Arabe Unite) pentru a se sustrage de la executarea pedepsei cu închisoarea la care a fost condamnat. Ulterior, prin contactarea unor persoane, precum şi prin intermediul soţiei sale, inculpatul Maior a acţionat pentru identificarea şi contactarea unor persoane cu influenţă în justiţie, fiind dispus să plătească sume importante de bani pentru a obţine anularea, în mod fraudulos, a hotărârii definitive de condamnare la pedeapsa închisorii”, se arăta într-un comunicat al DNA.

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 22 Martie 2025-29 Iulie 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (29/07/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari S1 2025

Sphera Franchise Group (SFG) (29/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

Premier Energy PLC (PE) (29/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 30.07.2025 - 29.08.2025

ROMCARBON SA (ROCE) (29/07/2025)

Finalizare procedura de dizolvare si lichidare voluntara Recyplat Ltd