Update articol:

Fostul ministru de interne italian Matteo Salvini, trimis în judecată

Fostul ministru de interne italian Matteo Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga, a fost trimis în judecată, sâmbătă, în legătură cu decizia sa din 2019 de a împiedica peste 100 de migranţi să debarce în Italia, transmit Reuters, dpa şi EFE, potrivit Agerpres.

Procesul va începe în oraşul Palermo (Sicilia) pe data de 15 septembrie.

Salvini este acuzat că a blocat pe mare nava Open Arms, ce avea la bord peste 100 de migranţi, în august 2019. El va trebui să răspundă acuzaţiilor de abuz în serviciu şi detenţie ilegală, pe care le respinge, potrivit avocatului său.

Dacă va fi găsit vinovat, Matteo Salvini riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare. O condamnare definitivă l-ar priva de posibilitatea deţinerii unei funcţii guvernamentale.

”Merg la proces cu capul sus, în numele vostru şi al meu. Italia în primul rând, întotdeauna”, a scris Salvini la scurt timp după anunţarea deciziei judecătorului. ”Apărarea ţării noastre este o datorie sacră a cetăţeanului… pentru acest lucru sunt judecat”, a adăugat el.

Proactiva Open Arms, organizaţia neguvernamentală spaniolă care opera nava Open Arms, a salutat hotărârea de trimitere în judecată a liderului partidului Liga. ”Încălcarea, de dragul propagandei politice, a unui drept fundamental precum protejarea fiinţelor umane pe mare este ruşinoasă”, a afirmat fondatorul ONG-ului, Oscar Camps. El a adăugat că procesul va fi o ”ocazie de a judeca o perioadă a istoriei europene”.

În vara lui 2019, Matteo Salvini şi-a retras partidul din coaliţia guvernamentală de la Roma, după ce nu a reuşit să provoace alegeri anticipate într-o perioadă când Liga se bucura de un mare sprijin din partea electoratului italian.

Liga, care participă la guvernul de coaliţie condus de Mario Draghi, a pierdut peste 10 puncte procentuale în sondajele de opinie, dar rămâne cel mai popular partid din Italia, cu aproximativ 23% din preferinţele alegătorilor.