- Săptămâna trecută, Goldman Sachs Group, Inc. (NYSE: GS) a anunţat că va plăti 3,9 miliarde de dolari pentru soluționarea scandalului internaţional legat de acuzaţii penale ale Malaeziei asupra rolului băncii de investiții din SUA în scandalul fondului1MDB
Fostul prim-ministru al Malaeziei, Najib Razak, a fost găsit vinovat pentru toate cele șapte acuzații în primul dintre cele cinci procese ale sale legate de scandalul fondului de stat 1MDB (1 Malaysia Development Berhad), potrivit CNBC.
Najib a renunțat la funcția de prim ministru după ce coaliția politică pe care a condus-o a pierdut alegerile generale din 2018 – eşec pe care mulți analiști l-au pus pe seama scandalului de la 1MDB. Najib a rămas membru al parlamentului și o figură influentă în cadrul coaliției sale.
În săptămânile dinaintea alegerilor, autorităţile malaeziene au confiscat de la reşedinţele private ale lui Najib aproape 300 de milioane de dolari în bani lichizi, bijuterii, ceasuri, genţi şi alte articole de lux.
Condamnarea sa de marți i-ar putea afecta prezența de pe scena politică din Malaezia, a declarat Oh Ei Sun, analist al think tank-ul Institutul de Afaceri Internaționale din Singapore.
“După ce am analizat toate probele din acest proces, constat că urmărirea penală și-a dovedit cu succes cauza dincolo de orice îndoială rezonabilă”, a declarat judecătorul de la Înalta Curte Kuala Lumpur, Mohamad Nazlan Mohamad Ghazali.
Najib s-a confruntat cu trei acuzații de spălare de bani, trei acțiuni de încălcare a încrederii penale și abuz de putere. Najib a primit ilegal aproape 10 milioane de dolari de la SRC International – o unitate a 1MDB. El se pledase nevinovat.
Fiecare dintre acuzații poartă amenzi grele și închisoare de până la 15 sau 20 de ani. Avocații lui Najib cer o întârziere a pedepsei. Najib a spus că va ataca orice decizie la instanța federală.
Purtând o mască și flancat de conducători de vârf ai partidului său, Najib s-a rugat chiar în afara sălii de judecată.
Avocații lui Najib spun că a fost indus în eroare de către finanțatorul malaezian Jho Low și alți oficiali de la 1MDB, considerând că fondurile bancare în conturile sale au fost donate de familia regală saudită, mai degrabă decât deturnate de către SRC, după cum au pretins procurorii.
În 2018 Fostul prim-ministru malaezian Najib Razak a fost arestat şi a fost pus sub acuzare în cadrul unei anchete în care este suspectat că şi-a însuşit 628 de milioane de dolari din fondul de stat malaezian pentru dezvoltare 1MDB, au anunţat autorităţile malaeziene. Comisia anticorupţie din Malaezia a afirmat că a obţinut reţinerea lui Najib Razak în cadrul anchetei sale privind scandalul legat de fondul 1MDB şi “transferarea a 628 milioane de dolari în contul său personal”, potrivit unui comunicat.
Săptămâna trecută, Goldman Sachs Group, Inc. (NYSE: GS) a anunţat că va plăti 3,9 miliarde de dolari pentru soluționarea scandalului internaţional legat de acuzaţii penale ale Malaeziei asupra rolului băncii de investiții din SUA în scandalul fondului1MDB, închizând astfel un front cheie în ancheta multi-jurisdicțională asupra Goldman.
Astfel, Goldman Sachs Group a anunțat că a ajuns la un acord în principiu cu Guvernul Malaeziei pentru a rezolva toate procedurile penale și de reglementare din Malaezia care implică firma, inclusiv procedurile penale în curs asupra filialelor Goldman Sachs și a unora dintre actualii și foștii lor directori, în legătură cu 1Malaysia Development Berhad (1MDB).