Update articol:

Fostul şef al Roscosmos, Dmitri Rogozin, rănit într-un atac ucrainean asupra oraşului Doneţk

Fostul şef al Roscosmos, Dmitri Rogozin, rănit într-un atac ucrainean asupra oraşului Doneţk
 - poza 1

Fostul vicepremier rus şi ex-şef al Roscomos, agenţia spaţială rusă, Dmitri Rogozin, a fost rănit într-un atac ucrainean cu foc de artilerie lansat în noaptea de miercuri spre joi asupra oraşului Doneţk, din estul Ucrainei, transmite EFE, potrivit Agerpres.

“Sunt rănit. O bucată şrapnel de 3×4 milimetri mi-a intrat deasupra omoplatului drept. Va fi nevoie de operaţie. Mai multe persoane aflate lângă mine au fost şi ele rănite”, a scris joi Rogozin pe canalul său Telegram.

Printre răniţi se numără şi şeful guvernului autoproclamatei republici populare din Doneţk, Vitali Hoţenko, care a refuzat spitalizarea.

“Era o reuniune de lucru (…) după întoarcerea dintr-o vizită la una dintre unităţile de voluntari. Am stat în acest hotel în toate aceste luni şi în opt ani duşmanul nu a atacat niciodată acest loc”, a explicat Rogozin.

El a susţinut că “cineva a transmis informaţia” ucrainenilor că acolo avea loc o întâlnire.

“Au fost mai multe puncte de impact, inclusiv în locul în care ne aflam”, a menţionat Rogozin, care a împlinit miercuri 59 de ani şi care, potrivit postărilor de pe reţelele de socializare, sărbătorea în restaurantul hotelului la momentul atacului.

Rogozin, de formaţie jurnalist, a demisionat de la conducerea Roscosmos în iulie.

Trei luni mai târziu, el a anunţat crearea unui grup de consilieri militari, numit “Lupii ţarului”, pentru a sprijini unităţile autointitulatelor republici populare Doneţk şi Lugansk, anexate ilegal de Rusia împreună cu regiunile ucrainene Zaporijie şi Herson, la 30 septembrie.

BVB | Știri BVB
ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (05/08/2026)

Reducere capital social - Certificat de Inregistrare a Instrumentelor Financiare

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (05/08/2026)

Erata Trading Update din S1 2026 - Tabel privind incasarile viitoare contractate

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (05/08/2026)

Demersuri privind vanzare statii de incarcare masini electrice

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII BT INDEX ROMANIA ETF BET TR (BTBETRETF) (05/08/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/08/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor