Update articol:

Francezul Stéphane Séjourné şi-a depus candidatura pentru preşedinţia gruplui Renew din Parlamentul European

Stéphane Séjourné Sursa foto: Twitter

Influentul consilier politic al şefului statului francez Emmanuel Macron, Stéphane Séjourné, a anunţat că va candida la preşedinţia grupului liberal Renew Europe, a treia forţă politică din Parlamentul European, fiind contracandidat al olandezei Sophia In’t Veld, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Am luat această decizie după ce am discutat cu toate delegaţiile din grupul meu”, le-a spus miercuri Séjourné eurodeputaţilor, potrivit declaraţiilor acestora către AFP.

Stéphane Séjourné se află deja în fruntea delegaţiei franceze în grupul Renew Europe, care reuneşte eurodeputaţi ai partidului prezidenţial La République en Marche (LREM), ai MoDem (Mişcare Democratică) şi Agir.

Acest grup politic are adesea un rol de pivot în Parlamentul European prin faptul că este al treilea ca pondere, după Partidul Popular European (PPE) şi social-democraţi (S&D).

Postul de preşedinte al grupului Renew va deveni vacant după ce Dacian Cioloş, fost prim-ministru român, a decis să revină pe terenul politicii naţionale.

Candidatura francezului Stéphane Séjourné apare la câteva zile după cea a olandezei din partidul social-liberal Democraten 66, Sophia In’t Veld, membră a PE din 2004.

Ea anunţă o încleştare între vechea gardă liberală a fostului grup ALDE şi noii veniţi macronişti, care au fuzionat în acelaşi grup după alegerile din 2019.

“Candidatura mea este europeană, în ceea ce mă priveşte nu este vorba de naţionalitate ci de un proiect politic colectiv cu noi metode pentru ca Renew să-şi sporească influenţa în Parlamentul European şi în ansamblul instituţiilor europene”, le-a mai spus Stéphane Séjourné membrilor grupului Renew.

La rândul său, Sophia In’t Veld a declarat pentru AFP că are “27 de ani de experienţă în politica europeană, dintre care 17 ca deputată”.

“Nu pot evident să ghicesc care sunt consideraţiile pentru care delegaţia franceză a avansat candidatura lui Stéphane Séjourné, dar ‘să-mi contreze mie ambiţiile’ mi se pare o motivaţie puţin limitată, şi nu foarte pertinentă pentru marile chestiuni europene”, a mai afirmat eurodeputata olandeză.

Alegerea preşedintelui grupului Renew Europe din PE este prevăzută să aibă loc pe 19 octombrie. Scrutinul va avea loc cu trei luni înainte de cel pentru alegerea preşedintelui Parlamentului European, socialistul italian David Sassoli terminându-şi în ianuarie mandatul pe jumătate de legislatură.

BVBStiri BVB

ALRO S.A. (ALR) (15/10/2021)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (15/10/2021)

Convocare AGEA pentru data de 8 decembrie 2021

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (15/10/2021)

Act aditional la contract de credit

ALRO S.A. (ALR) (15/10/2021)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)