Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat luni “jocul periculos” al Turciei în Libia, văzând în acesta o ameninţare directă pentru regiune şi pentru Europa, potrivit AFP.
“Consider astăzi că Turcia joacă în Libia un joc periculos şi contravine tuturor angajamentelor sale asumate în cursul conferinţei de la Berlin”, a afirmat el la finalul unei întrevederi cu omologul său tunisian Kais Saied la Palatul Elysee.
Şeful statului francez a precizat că a ţinut “acelaşi discurs” în cursul unei convorbiri telefonice luni după-amiază cu preşedintele american Donald Trump. “Este în interesul Libiei, al vecinilor săi, al întregii regiuni, dar şi al Europei”, a adăugat el.
Emmanuel Macron a cerut “să se pună capăt ingerinţelor străine şi acţiunilor unilaterale ale celor care pretind să câştige noi poziţii în favoarea războiului” în Libia.
Turcia a devenit principalul susţinător internaţional al Guvernului de uniune naţională GNA de la Tripoli, care a preluat la începutul lunii iunie controlul asupra întregului nord-vest al Libiei, respingând forţele mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul libian. Forţele GNA vizează de acum cucerirea oraşului Syrta, situat pe coasta Mediteranei, la 450 km est de Tripoli, o poziţie de importanţă strategică spre estul controlat de mareşalul Haftar.
Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi, principalul susţinător al mareşalului împreună cu Emiratele Arabe Unite, a avertizat sâmbătă că orice înaintare a forţelor pro-GNA spre Syrta ar putea antrena intervenţia “directă” a Egiptului. GNA, recunoscut de ONU, a denunţat ameninţările Egiptului ca fiind o “declaraţie de război”.
Tensiunile sunt în creştere între Paris şi Ankara, Franţa acuzând Turcia că furnizează arme GNA, cu încălcarea embargoului Naţunilor Unite şi că a avut un comportament “extrem de agresiv” faţă de una din fregatele sale în Mediterana.
Turcia acuză la rândul său Parisul că îl susţine pe mareşalul Haftar şi că ar fi “subcontractantul unor ţări din regiune” în criza libiană, făcând aluzie la EAU şi Egipt.
“Franţa şi Tunisia cer împreună ca beligeranţii să-şi înceteze focul şi să-şi respecte angajamentul de a relua negocierile angajate în cadrul ONU în vederea restaurării securităţii tuturor, de a proceda la reunificarea instituţiilor libiene şi de a angaja reconstrucţia în beneficiul tuturor libienilor”, a adăugat Emmanuel Macron în faţa presei, alături de Saied, pentru care aceasta a fost a doua vizită oficială în străinătate după cea din Algeria, de la alegerea sa în octombrie.
Ankara a arestat patru cetăţeni turci suspectaţi că ar fi spionat medii asociative şi religioase în beneficiul Franţei, a relatat luni un ziar proguvernamental turc într-un moment în care relaţiile dintre Ankara şi Paris sunt foarte tensionate, potrivit AFP.
Nicio confirmare a acestor informaţii dintr-o sursă independentă nu a putut fi obţinută de către agenţia franceză de presă.
Potrivit cotidianului Sabah, un fost angajat al serviciului de securitate al Consulatului general al Franţei la Istanbul, Metin Ozdemir, a mers la poliţie şi a afirmat că a colectat informaţii în beneficiul serviciului de informaţii externe francez DGSE.
Conform Sabah, citat de Agerpres, Ozdemir a declarat că a transmis francezilor informaţii despre 120 de persoane, între care imami, pentru o remuneraţie lunară şi promisiunea că se va putea înscrie în Legiunea străină, un corp al armatei franceze compus din militari străini.
Tot potrivit aceluiaşi ziar, Ozdemir s-ar fi dat drept membru al serviciilor de informaţii turce care anchetează asupra grupării jihadiste Statul Islamic şi ar fi recrutat astfel trei bărbaţi: un angajat al întreprinderi municipale din Istanbul care gestionează distribuirea apei, o persoană care lucrează în telecomunicaţii şi proprietarul unui hotel din Istanbul.
“Celula de spionaj” – după cum o denumeşte Sabah – era însărcinată să strângă informaţii despre “asociaţii conservatoare”, confrerii religioase şi autoritatea afacerilor religioase Diyanet, organism public însărcinat să încadreze cultul.
Potrivit jurnalului, cei patru indivizi au cules informaţii în special despre Asociaţia turcă a Femeilor şi Democraţiei (KADEM) , coprezidată de fiica mai mică a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
Ozdemir s-ar fi dus la autorităţile turce după ce ar fi avut o neînţelegere cu agenţii francezi. Cei patru bărbaţi arestaţi vor fi judecaţi pentru spionaj la o dată neprecizată, a indicat ziarul.
Acest caz intervine în plină tensiune între Ankara şi Paris cu privire la Libia.