Politica

Franţa: Marine Le Pen audiată pe 24 mai în privinţa relaţiilor sale cu Rusia

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, urmează să fie audiată pe 24 mai de o comisie de anchetă a parlamentului Franţei cu privire la relaţiile sale cu Rusia şi un împrumut contractat în 2014, notează AFP, potrivit Agerpres.

Candidata Adunării Naţionale (RN) la ultimele trei alegeri prezidenţiale va fi audiată de comisia de anchetă privind ingerinţele străine la ora 14.00 (12.00 GMT), potrivit unui comunicat al parlamentului francez.

“Am spus de la început că Marine Le Pen va fi la dispoziţia comisiei de anchetă, nu ne-am răzgândit”, a declarat marţi pentru AFP deputatul RN Jean-Philippe Tanguy, de asemenea preşedintele comisiei de anchetă.

El a explicat că va delega, însă, preşedinţia comisiei pe durata acestei audieri, probabil deputatului Laurent Esquenet-Goxes (Mişcarea Democrată, centru), unul dintre vicepreşedinţii comisiei.

“Niciun fapt nou scos la iveală de audierile anterioare nu justifică această audiere”, solicitat de majoritatea macronistă, a estimat, totuşi, deputatul RN.

Pe 4 mai, Jean-Luc Schaffhauser, fost europarlamentar FN (devenit RN), a explicat că a fost însărcinat de Marine Le Pen cu negocieri pentru ca partidul să încheie un împrumut în 2014 cu bănci ruseşti, dar fără “contrapartidă” sau “presiune politică”.

Fostul europarlamentar, care este şi consultant, a explicat că, după refuzul “tuturor băncilor occidentale” de a acorda un împrumut Frontului Naţional (FN), “nu am putut găsi decât de partea chineză, din Iran, sau Rusia: Marine Le Pen a considerat că Rusia era cel mai bun lucru”.

Un împrumut de 9,4 milioane de euro a fost încheiat în final, în 2014, cu o bancă ceho-rusă, a cărei creanţă a fost preluată de diverse companii în urma unor falimente în cascadă, care este încă în curs de rambursare.

Acest împrumut ar trebui să anime în mare măsură dezbaterile din 24 mai.

Comisia de anchetă asupra ingerinţelor străine a fost lansată de RN pentru a încerca să taie din scurt acuzaţiile că partidul de extremă dreapta este un agent al influenţei ruse în Franţa.

Mai mulţi responsabili ai RN au fost deja audiaţi.

Audierile, în schimb, s-ar putea încheia acolo pentru această comisie din cauza calendarului. Raportul său trebuie redactat pe 26 mai, iar concluziile sale trebuie prezentate oficial la începutul lunii iunie.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

3 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

3 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

3 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

7 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More