Update articol:
COMUNICAT

Fundația Tinmar extinde programul „Educație pentru Viitor” și susține în acest an 320 de elevi de excelență din Sectorul 4

Fundația Tinmar extinde programul „Educație pentru Viitor” și susține în acest an 320 de elevi de excelență din Sectorul 4
 - poza 1
  • Peste 7.000 de bursieri sprijiniți la nivel național și investiții de peste 2,8 milioane de euro în susținerea performanței școlare

Fundația Tinmar continuă dezvoltarea programului „Educație pentru Viitor”, cel mai amplu și mai longeviv proiect educațional al organizației, consolidându-și astfel angajamentul față de susținerea excelenței academice și a egalității de șanse în educație. În anul școlar curent, programul se desfășoară în Sectorul 4 al Capitalei, unde 320 de elevi cu rezultate excepționale la învățătură, care au obținut media generală peste 9,50, beneficiază de burse de merit acordate prin intermediul Fundației Tinmar.

Educația reprezintă pilonul strategic principal al activității Fundației Tinmar, iar programul „Educație pentru Viitor” demonstrează, an de an, efectele pozitive ale investiției în performanță și în potențialul noilor generații. De la lansarea sa, proiectul a contribuit la parcursul educațional a peste 7.000 de elevi din România, prin acordarea de burse și sprijin constant pentru dezvoltarea acestora.

Valoarea totală a investițiilor realizate prin acest program depășește deja 2,8 milioane de euro, confirmând anvergura și impactul uneia dintre cele mai importante inițiative private dedicate educației din România.

În perioada următoare, programul va fi extins și în alte comunități, urmând să ofere burse elevilor merituoși din Sectorul 1 al Municipiului București, județul Ilfov, județul Bihor și județul Teleorman, contribuind la dezvoltarea unui ecosistem educațional bazat pe merit, performanță și responsabilitate.

„Pentru Fundația Tinmar, educația nu este doar o direcție de implicare socială, ci una dintre cele mai importante investiții pe care le putem face pentru viitorul României. Programul «Educație pentru Viitor» a devenit un reper național în susținerea performanței școlare și suntem mândri că am sprijinit deja peste 7.000 de bursieri prin investiții care depășesc 2,8 milioane de euro. Rezultatele acestor tineri ne confirmă că excelența merită susținută consecvent, iar extinderea programului în noi județe și comunități reprezintă o continuare firească a acestui angajament pe termen lung”, a spus Ioan Bratu, Președinte, Fundația Tinmar.

Parteneriatul dintre Fundația Tinmar și instituțiile de învățământ contribuie la crearea unui cadru care încurajează performanța și oferă elevilor motivația necesară pentru a-și continua parcursul academic la cele mai înalte standarde.

„Programul «Educație pentru Viitor» reprezintă un exemplu de bună practică în susținerea performanței școlare și în consolidarea parteneriatului dintre mediul privat și sistemul de educație. Cei 320 de bursieri din Sectorul 4 sunt elevi care și-au demonstrat valoarea prin muncă, dedicare și rezultate academice remarcabile. Apreciem implicarea Fundației Tinmar și contribuția sa constantă la promovarea excelenței în educație, un domeniu esențial pentru dezvoltarea comunității noastre”, a precizat Ana Maria Mocăniță, reprezentant al Inspectoratului Școlar al Sectorului 4.

Prin programul „Educație pentru Viitor”, Fundația Tinmar își reafirmă misiunea de a identifica, susține și încuraja elevii cu rezultate excepționale, contribuind la formarea unei generații de tineri capabili să transforme performanța academică în succes profesional și implicare civică.

Fundația Tinmar dezvoltă și susține programe cu impact pe termen lung în domeniile educației, sănătății, protecției sociale și dezvoltării comunitare. Prin proiectele sale, organizația investește în oameni și în comunități, având ca obiectiv crearea unor oportunități reale de dezvoltare și performanță pentru generațiile viitoare.