Update articol:

Gabriela Firea îi cere primarului general al Capitalei să anuleze taxa de intrare de la Târgul de Crăciun

Firea

Senatorul PSD Gabriela Firea îi solicită primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, să anuleze taxa de intrare de la Târgul de Crăciun, în valoare de 7 lei, pentru copiii de peste 12 ani şi adulţi, potrivit Agerpres.

“În calitate de senator al cetăţenilor din Bucureşti, solicit primarului general să anuleze de îndată taxa de intrare de 7 lei pentru accesul în Târgul de Crăciun, aplicată copiilor peste 12 ani şi adulţilor! Oricum, ar fi trebuit să pună la dispoziţie suficiente bilete care se puteau procura on-line, pentru a evita aglomeraţia de la intrare, unde se taie acum bilete, ca în vremuri de tristă amintire”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Fostul edil al Bucureştiului susţine că nicăieri în lume nu se impune taxă de intrare în târgurile de Crăciun.

“Parca se clama digitalizarea, transparenta! Vorbe în vânt! Domnule primar fără inimă, aţi scumpit biletul pentru transportul în comun, aţi scumpit agentul termic, acum scumpiţi şi bucuria Crăciunului? Ce faceţi cu banii primiţi de la Guvern, din taxele plătite de cetăţeni? Şantierele sunt închise, nu testaţi în şcoli şi instituţii, nu aţi demarat licitaţia pentru înlocuirea conductei vechi de termoficare, pentru a folosi fondurile europene obţinute de mine şi echipa mea. În afară de propagandă ieftină şi acuzaţii ridicole în legătură cu “greaua moştenire”, cu ce va ocupaţi, în puţinele momente când vă exercitaţi atribuţiile de primar?”, a adăugat Gabriela Firea.

BVB | Știri BVB

ALRO S.A. (ALR) (14/01/2022)

Stadiu litigiu Alro - Consiliul Concurentei

ALRO S.A. (ALR) (14/01/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)