Garanti BBVA Leasing, parte a Grupului Garanti BBVA România, a încheiat un nou acord de finanțare cu Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE). Tranzacția, în valoare de 10 milioane EUR, are scopul de a sprijini microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) din România.
Acesta este cel de-al șaptelea acord de împrumut pe care Garanti BBVA Leasing îl ȋncheie cu EFSE în cei 10 ani de parteneriat, pentru finanțarea microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii, ajungând la un volum de finanţări totale de 74 milioane EUR, contribuind astfel la investițiile din economia locală.
„Suntem mândri să ne consolidăm colaborarea cu EFSE prin acest nou acord de finanțare, care reflectă încrederea reciprocă și parteneriatul solid pe care le-am cultivat de-a lungul anilor. Această finanțare subliniază dedicarea noastră comună de a susține creșterea economică a României, prin sprijinirea microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii. Suntem aici pentru a continua să oferim soluții de leasing personalizate, care răspund nevoilor specifice ale acestui segment de afaceri, sprijinindu-l să acceseze resurse esențiale, pentru a-și extinde afacerile și a contribui la dezvoltarea economică a țării,” a declarat Okan Yurtsever, Director General al Garanti BBVA Leasing.
Garanti BBVA Leasing, unul dintre principalii jucători din piața leasingului din România, este partener al EFSE din 2014. Vara trecută, Garanti BBVA Leasing a obținut un alt acord de finanțare de 10.000.000 EUR, alocat finanțării IMM-urilor, din care 40% a fost direcționat către achiziția de vehicule electrice.
„Colaborarea noastră cu Garanti BBVA Leasing permite EFSE să sprijine IMM-urile din România în obținerea soluțiilor de leasing personalizate de care au nevoie pentru a investi în echipamente moderne și pentru a-și extinde operațiunile”, a declarat Jasminka Begert, Directorul Fondului EFSE la Finance in Motion. „Această finanțare reprezintă o investiție directă în competitivitatea și creșterea pe termen lung a afacerilor locale.”
Garanti BBVA Leasing (brandul sub care funcționează Motoractive IFN SA) face parte din grupul financiar Garanti BBVA România, care reunește instituția bancară Garanti BBVA, Garanti BBVA Credite de Consum și Garanti BBVA Fleet Management. Garanti BBVA România este deținută de Garanti BBVA, a doua cea mai mare bancă privată din Turcia după dimensiunea activelor consolidate, având ca acționar majoritar grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA).