Update articol:

General Khaled Fouda, Guvernatorul Sinaiului de Sud (Egipt), are în vedere înfrățirea cu unul dintre orașele turistice românești pentru a promova activitatea turistică

Generalul Khaled Fouda, Guvernatorul Sinaiului de Sud din Egipt, dorește să viziteze România și să încheie un acord de înfrățire cu unul dintre orașele turistice românești pentru a promova activitatea turistică, după cum ne-a declarat, recent, cu ocazia unei vizite de presă, în Egipt.

Domnia sa ne-a spus: “Relația noastră cu România este foarte bună. Ne dorim ca în viitor să ne dezvoltăm relația cu România în cât mai multe domenii”.

Sinai este o peninsulă de formă triunghiulară cuprinsă între Marea Mediterană la nord, Marea Roșie la sud, fiind un teritoriu al statului Egipt. Peninsula are o suprafață de aproximativ 60.000 km² și este împărțită în patru guvernorate sau provincii administrative egiptene.

Marea majoritate a locuitorilor peninsulei trăiesc în guvernatoratele Sinaiul de Sud și Sinaiul de Nord.

Generalul Khaled Fouda ne-a explicat: “Sharm El-Sheikh este “perla” Sinaiului de Sud și al Mării Roșii. Este cel mai frumos oraș din Sinaiul de Sud. Dacă vorbim despre Sharm El-Sheikh ca oraș, este un oraș verde. Folosim puterea soarelui. Nu este poluare și facem tot posibilul să păstram Sharm El-Sheikh în aceași stare, un oraș curat și verde.

Recent, am deschis în Sharm El-Sheikh un muzeu și o universitate care se numește King Salman University, iar Parcul Național Ras Mohammed oferă unele dintre cele mai bune locuri pentru scufundări în Marea Roșie și în Egipt.

În hotelurile din Sharm El-Sheikh, avem piscine olimpice, terenuri de fotbal, terenuri de tenis și alte facilități pentru practicarea a cât mai multe tipuri de activități sportive. Tot aici avem un concurs faimos pentru cămile. Competiția se desfășoară în aceleași condiții ca în Arabia de Sud și Emiratele Arabe. Se întâmplă lunar.

Turiștii pot vizita Piața Veche, Moscheea din Piața veche, Mânăstirea Sfânta Ecaterina.

Manastirea Sfânta Ecaterina este cea mai veche mânăstire din lume și are una din cele mai mari biblioteci din lume, după Vatican.

Recent, președintele El-Sisi a ordonat ca orașul Sfânta Ecaterina să fie un oraș modern și primitor și să fie extins aeroportul pentru a putea primi avioane mai mari. Obiectivul nostru este de 1 milion de turiști pe an în Sfânta Ecaterina.

La aproximativ 80 de km nord-est de Sharm el Sheikh se află orașul Dahab care este o destinație perfectă pentru tineretul care își dorește o vacanță ieftină.”

Generalul ne-a explicat că, numărul turiștilor a scăzut dramaric, după revoluția din 2011: “În anul 2010, aveam în jur de 3,5 milioane de turiști, iar după revoluția din 2011 am avut o scădere bruscă. Anul 2010 a fost “anul de aur” al turismului, dar după anul 2011 nu am mai ajuns niciodată la același nivel. Mereu comparăm cu anul 2010. În 2015, am avut incidentul cu avionul rusesc care ne-a afectat foarte mult turismul în Sharm el Skeikh.

După anul 2015, am avut aproximativ 20-25% din numărul turiștilor pe care îl aveam în 2010. Rusia și Marea Britanie și-au anulat zborurile și multe țări i-au urmat.

La sfărșitul anului 2019, Marea Britanie și-a reluat zborurile. Lunile ianuarie și februarie 2020 au fost promițătoare, dar în martie 2020 a venit pandemia de Covid.

În ultimul timp, au venit mai multe delegații din alte țări pentru a vedea ce s-a schimbat în Sharm el Skeikh.

Sharm el Skeikh este 100% sigur. Avem 66 de km de zid de beton și aproximativ 25 de km de gard de sârmă. Cine dorește să intre în Sharm el Skeikh trebuie să treacă prin porțile de acces dotate cu scanere și camere performante”.

Guvernatorul a adăugat că s-au făcut numeroase protocoale și acorduri între Sharm el-Sheikh și mai multe orașe turistice din alte țări, ceea ce a dus la diversitatea produsului turistic și la schimbul de culturi și activități.

General Fouda a precizat că există o dezvoltare continuă a infrastructurii și a drumurilor pentru a oferi cele mai înalte facilități turiștilor: “Drumurile din Sharm El-Sheikh sunt unele dintre cele mai bune drumuri din Egipt, chiar din Orientul Mijlociu”.

***

Recent, Christian Tour a lansat un zbor charter către orașul Sharm El-Sheikh din Sinai-ul de Sud. Începând din luna martie, Animawings, compania aeriană românească parte a Memento Group, va avea un zbor saptămânal pe această rută.

فودة يلتقى بوفد إعلامى من دولة رومانيا

استقبل اللواء خالد فوده محافظ جنوب سيناء مساء اليوم بمكتبة بمدينة شرم الشيخ…

Publicată de ‎الصفحة الرسمية لمحافظ جنوب سيناء‎ pe Sâmbătă, 13 martie 2021

BVBStiri BVB

Sphera Franchise Group (SFG) (09/04/2021)

Raport voluntar privind tranzactiile cu partile afiliate in 2020

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (09/04/2021)

Solicitare a actionarului majoritar privind sedinta AGOA 29.04(04.05).2021

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (09/04/2021)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 26(27).04.2021

FOND DESCHIS DE INVESTITII ETF TRADEVILLE (TVBETETF) (09/04/2021)

Preluare administrare ETF BET Tradeville de catre SAI Patria Asset Management SA

ELECTROARGES SA (ELGS) (09/04/2021)

Solicitare Completare Ordine de Zi - AGOA 26/27.04.2021