Aproximativ 3.550 MW de noi capacități de producție au primit autorizații de înființare în ultimele trei luni, iar pentru aceste proiecte intrarea în producție este „doar o chestiune de timp”, a declarat George Niculescu, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la Conferința anuală cu tema „Echilibrul Puterii în Energie. Viziune. Investiții. Valoare Umană”, organizată de publicația InvesTenergy.
În același timp, măsurile introduse de ANRE pentru eliminarea proiectelor speculative încep să producă efecte: 133 de avize tehnice de racordare (ATR) au expirat în ultimele trei luni, în condițiile în care volumul total al proiectelor cu ATR emise a ajuns în 2026 la circa 113 GW.
„Prin introducerea acestor măsuri de garantare, atât la racordare, cât și la autorizația de înființare, investitorii care nu doresc să racordeze proiectele și să transforme megawații aceștia care erau doar pe hârtie în megawați care să producă și să livreze energie în sistem renunță la aceste proiecte”, a explicat George Niculescu.
-
ANRE: 133 de ATR-uri au expirat în numai trei luni
Președintele ANRE a explicat că Autoritatea a modificat atât regulamentul de racordare, cât și Regulamentul de licențiere, majorând garanțiile pentru a separa proiectele care au perspective reale de implementare de cele dezvoltate în scop speculativ. Garanția aferentă racordării a fost majorată de la 5% la 20% din valoarea investiției de racordare, iar ANRE a introdus și o garanție de 30 de euro/kW în cadrul procesului de autorizare.
Potrivit lui Niculescu, această din urmă garanție se aplică și în cazul în care investitorul solicită prelungirea autorizației de înființare. „Tocmai pentru a tria investitorii serioși de cei care au dezvoltat proiecte doar la modul speculativ, această garanție cred eu că este foarte binevenită”, a spus președintele ANRE.
Efectele măsurilor încep să fie vizibile. „În ultimele trei luni avem 133 de ATR-uri care au expirat”, a declarat Niculescu.
Volumul proiectelor rămâne însă foarte mare. Potrivit datelor prezentate de șeful ANRE, în 2026 s-a ajuns la aproximativ 113 GW pentru care au fost emise ATR-uri. Niculescu consideră că o evaluare completă a efectelor noilor măsuri va putea fi făcută după aproximativ un an de aplicare.
-
Aproximativ 3.550 MW cu autorizații de înființare: „Este doar o chestiune de timp până când intră și vor produce”
Mai relevant pentru capacitatea care ar putea ajunge efectiv în sistem este numărul proiectelor care au trecut de etapa ATR-urilor și au obținut autorizații de înființare.
Potrivit președintelui ANRE, în ultimele trei luni au fost emise autorizații de înființare pentru aproximativ 3.550 MW, pe diferite tehnologii. Autorizațiile au termene de 12, 24 sau 36 de luni, în funcție de complexitatea proiectelor.
Niculescu a explicat că obținerea autorizației de înființare presupune un grad mult mai avansat de maturitate a investiției. „În momentul în care a obținut autorizația de înființare, vă dați seama că au atât sursa finanțării asigurată, au constituit garanțiile de care vorbeam mai devreme și au și contractul de racordare. Deci, practic, pentru acești 3.550 MW aproximativ, este doar o chestiune de timp până când intră și vor produce și vor livra în rețea”, a declarat președintele ANRE.
În plus, în ultimele trei luni au fost licențiați peste 1.250 MW de noi capacități. „Practic, proiecte care au ajuns la maturitate, proiecte care au obținut absolut toate avizele, atât din partea operatorilor de rețea, și sunt licențiate și de ANRE. Deci, practic, energia lor este în sistem în momentul de față”, a spus Niculescu.
-
Niculescu: România investește aproximativ 32 de euro/locuitor în distribuție; Germania – 98 de euro
Creșterea producției și a capacităților de stocare pune însă presiune pe rețelele electrice, iar George Niculescu consideră că principala problemă este nivelul insuficient al investițiilor în distribuție. „Este clar că, din punctul nostru de vedere, gradul de investiții trebuie să fie mai mare în rețelele de distribuție”, a declarat șeful ANRE.
El avertizează că dezvoltarea producției, a prosumatorilor și a flexibilității sistemului nu poate continua într-un ritm ridicat fără întărirea infrastructurii de distribuție.
„Nu ne mai permitem să analizăm tot felul de chichițe, de interpretări din reglementare și trebuie crescut ritmul acesta de investiții în rețele de distribuție”, a spus Niculescu. Președintele ANRE a prezentat o comparație bazată, potrivit acestuia, pe datele ACER pentru anul 2024. În România, investițiile în rețelele de distribuție au fost de aproximativ 32 de euro pe cap de locuitor, comparativ cu:
- 80 de euro/locuitor în Polonia;
- 98 de euro/locuitor în Germania;
- 87 de euro/locuitor în Austria.
„Sunt țări cu un nivel de investiții pe cap de locuitor mult mai mare decât reușesc operatorii de distribuție din România”, a spus Niculescu.
-
ANRE: Randamentul recunoscut operatorilor este de peste 10% în România, dar investițiile rămân reduse
Președintele ANRE a comparat nivelul investițiilor și cu randamentul reglementat al capitalului – WACC – recunoscut operatorilor. Potrivit cifrelor prezentate de Niculescu, în Polonia WACC-ul nominal este de 8,47%, în timp ce în România acesta depășește 10%. „Și totuși, investițiile în România sunt de 32 de euro, mult mai mici”, a remarcat el.
În opinia sa, actualul cadru de reglementare este suficient de stimulativ pentru investiții. „Pe un cadru de reglementare pe care eu în continuare îl consider bun, stimulativ – evident că reprezentanții operatorilor de distribuție mă vor contrazice, așa cum o fac în ultima perioadă – nu vedem investiții în rețele de distribuție la nivelul la care ar trebui să fie”, a declarat președintele ANRE.
-
Niculescu acuză și întârzieri nejustificate în certificarea unor proiecte
Șeful Autorității a semnalat și întârzieri din partea operatorilor de distribuție în cazul proiectelor aflate în perioada de probe. „Am mai observat unele întârzieri din partea operatorului de distribuție cu privire la acordarea ultimelor certificări pentru proiectele care sunt în perioadă de probe. Sunt lucruri care întârzie, din punctul nostru de vedere, nejustificat de mult”, a spus Niculescu.
Consecința este întârzierea licențierii unor capacități de producție și, implicit, a participării acestora pe piața energiei. Președintele ANRE spune că este nevoie de dialog cu operatorii pentru identificarea unei formule prin care ritmul investițiilor în distribuție să fie accelerat.
-
Noutate pentru 2027: ANRE vrea să licențieze persoanele care fac trading de energie
ANRE pregătește, în același timp, o schimbare importantă pentru piața de energie: licențierea activității de trading, concept pe care Autoritatea dorește să îl implementeze începând din 2027.
George Niculescu susține că măsura nu trebuie privită ca introducerea unei noi bariere birocratice, ci ca o modalitate de profesionalizare și responsabilizare a celor care efectuează efectiv tranzacțiile.
Președintele ANRE a dezvăluit că Autoritatea întâlnește situații în care aceleași CV-uri apar în documentațiile depuse de mai multe companii.
„Dacă sunt societăți comerciale care se licențiază la Autoritatea de reglementare pentru această activitate de trading, dați-mi voie să vă spun că, în foarte multe cazuri, văd aceleași CV-uri care sunt folosite la mai multe companii. Și atunci, practic, cine face efectiv acele tranzacții pe piața de energie?”, a spus Niculescu.
Soluția analizată de ANRE este ca persoanele fizice care desfășoară efectiv activitatea de trading să fie licențiate de Autoritate.
-
ANRE vrea un registru al traderilor. Licența ar putea fi suspendată pentru abateri
George Niculescu leagă această măsură și de investigațiile privind manipularea pieței energiei. În prezent, sancțiunile sunt aplicate societăților comerciale, deși ordinul concret de vânzare sau cumpărare care a produs o eventuală manipulare este introdus de o persoană.
„Când vorbim de manipularea pieței de energie, sancțiunile se îndreaptă către o societate comercială, deși poate că persoana care a introdus ordinul de vânzare sau de cumpărare care a produs această manipulare a pieței poate că nu a făcut-o întotdeauna cu bună-credință”, a explicat președintele ANRE.
Autoritatea intenționează să creeze și să publice un registru al persoanelor licențiate pentru activitatea de trading. Acesta ar permite pieței să vadă istoricul profesional al traderilor, inclusiv dacă o persoană a avut licența suspendată în urma unor abateri.
„Vom vedea exact și care sunt persoanele fizice care au un istoric bun și persoanele fizice licențiate care au avut această licență suspendată din cauza anumitor abateri”, a spus Niculescu.
Președintele ANRE insistă că proiectul trebuie privit drept „o măsură de profesionalizare și de responsabilitate cât mai mare în piața de energie, nu ca pe o măsură birocratică”.