Update articol:

George T. Haber, cel mai bogat român din SUA, mesaj la Gala Financial Intelligence: “Când drumul e greu, oamenii puternici merg înainte! (VIDEO)

Google, Apple, Intel și multe companii mari care, astăzi, sunt lideri în multe domenii au început în timpul unei crize, așa că fiecare criză are și oportunități, a transmis, la Gala Financial Intelligence, George T. Haber,  Fondator și Managing Partner la CrestaFund, unul dintre cei mai puternici români din Silicon Valley, sediul industriei IT mondiale. Domnia sa a citat zicala americană: “Whe the going gets tough, the tough gets going” – Când drumul e greu, oamenii tari, puternici, merg înainte!

Citiți mai jos discursul integral al lui George T. Haber, la Gala Financial Intelligence:

“Dragi colegi și participanți la Gala Financial Intelligence,

Am spus colegi, pentru că suntem cu toții în aceeași breaslă, de antreprenoriat, suntem cei care schimbăm lumea, cei care suntem nefericiți de multe ori cu soluțiile existente pentru problemele de zi cu zi  sau pentru problemele ieșite din comun ale lumii. Și suntem acei unici oameni care au curajul să spună: “Dacă nu îmi place cum e, vreau să  schimb!”

Sper să avem cu toții un an nou, bun, fericit, în 2023, dar trebuie să avem mare grijă de faptul că economia globală și economia europeană, ca parte din economia globală, trec prin schimbări drastice. Nu numai că există un război care se petrece aproape de granițele țării, dar acest război este o parte din realinierea economică a globului pământesc, în care imperiul american începe să se ducă în jos și China împreună cu Rusia și India încearcă să vadă cine este următorul “împărat”.

Dar în această criză există pentru noi, antreprenorii, și vești bune, pentru că, dacă vă uitați istoric, companii ca Google, Apple, Intel și multe firme mari care, astăzi, sunt lideri în multe domenii, au început în timpul unei crize.

Cum spune zicala americană “Whe the going gets tough, the tough gets going” – Când drumul e greu, oamenii tari, puternici, merg înainte!

Doresc pentru toți să putem să beneficiem de toate oportunitățile pe care lumea ni le oferă și să creăm o lume mult mai bună prin invenție, inovație și schimbare perpetuă.

Să aveți mult noroc și mult antreprenoriat în tot ce faceți!”

George T Haber este un antreprenor de succes și un vizionar, cu experiență în implementarea și gestionarea companiilor high tech.

S-a născut la Oradea, iar după terminarea liceului a emigrat cu familia în Israel unde a absolvit o facultate de electronică. Ulterior, a plecat în California, să lucreze în Silicon Valley.

George T. Haber are în spate o viață spectaculoasă, în care a câștigat deopotrivă bani și faimă, după ce a reușit să introducă în lumea IT tehnologia DVD-ului.

Este considerat cel mai bogat român din Statele Unite, cu o avere estimată la peste 100 milioane USD.

Vezi min. 1.14.00 

 

BVB | Știri BVB

LION CAPITAL S.A. (LION) (09/05/2025)

Notificare conform art. 71 alin. (1) din Legea 24/2017

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (09/05/2025)

Buletin tranzactionare TTS martie 2025: Lichiditate si capitalizare de piata

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/05/2025)

Structura actionariat la data de 30 aprilie 2025