Update articol:

Germania: Numărul de insolvenţe a ajuns la cel mai ridicat nivel din 2013

Germania Sursa foto: Pixabay
Numărul companiilor germane care au depus în primul semestru din acest an cerere de plasare în insolvenţă a ajuns la 12.812, cel mai ridicat nivel înregistrat într-o jumătate de an începând din 2013 (când au fost 13.253 cazuri), transmit Reuters şi DPA, potrivit Agerpres.

Conform datelor preliminare ale Oficiului federal de statistică din Germania (Destatis), tribunalele locale au înregistrat în iunie 2.266 solicitări de insolvenţă ale companiilor, un avans anual de 15,8%, ceea ce sugerează că eforturile cancelarului Friedrich Merz de a redresa cea mai mare economie europeană încă nu au impact asupra afacerilor private. De asemenea, numărul solicitărilor de insolvenţă al consumatorilor din Germania a crescut cu 5,1%, la 6.839.

Uşoara redresare din mai nu a continuat, a precizat Destatis.

Creanţele creditorilor înregistrate în instanţele locale în perioada ianuarie – iunie 2026 au totalizat aproximativ 18,5 miliarde de euro, în scădere de la 28,2 miliarde de euro în primul semestru din 2025.

În perioada ianuarie – iunie 2026 au fost 36,2 insolvenţe per 10.000 companii. Sectoarele cele mai afectate de falimentele companiilor au fost transportul şi depozitarea (71,6 cazuri per 10.000 companii), precum şi industria hotelieră (59,6) şi construcţiile (53,4).

Scăderea prelungită a activităţii economic a dus la un val de insolvenţe în ultimii ani. Agenţia de credit Creditreform nu se aşteaptă la o modificare semnificativă a tendinţei până în 2027.

Numărul insolvenţelor va creşte probabil şi mai mult pe parcursul lui 2026, faţă de 2025, deoarece multe sectoare se confruntă cu provocări majore, cum ar fi industria auto şi cea medicală, avertizează analiştii.

BVB | Știri BVB
BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (11/09/2026)

Notificare prag detineri/vot <25%

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (11/09/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 07-11 septembrie 2026

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (11/09/2026)

Publicare Raport CCPM conform Hotararii AGEA 7/11.09.2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/09/2026)

VAN la data de 31 august 2026

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (11/09/2026)

Intentie vanzare companie de proiect pentru dezvoltarea unui sistem BESS