Update articol:

Germania:Nouă morţi în cele două incidente armate din Hanau; presupusul autor a fost găsit mort

 Nouă persoane au fost ucise miercuri seara în Hanau, lângă Frankfurt, centrul Germaniei, în două atacuri al căror presupus autor a fost găsit ulterior mort în locuinţa sa, a anunţat poliţia germană joi, informează AFP, potrivir Agerpres.

Aceste două atacuri au vizat baruri cu narghilea, rănind grav mai multe persoane, potrivit mass-media locale.

“În acest stadiu, poliţia poate să confirme că opt persoane au fost rănite mortal”, au anunţat în timpul nopţii autorităţile, într-un comunicat. O persoană grav rănită a murit joi dimineaţa, crescând bilanţul atacurilor la nouă morţi, potrivit unui purtător de cuvânt.

O persoană suspectată că a fost autorul atacurilor a fost găsită moartă câteva ore mai târziu, alături de un alt trup neînsufleţit neidentificat.

“Presupusul autor a fost găsit fără viaţă la domiciliul său din Hanau. Forţele de intervenţie specială ale poliţiei au mai descoperit acolo un alt trup neînsufleţit. Ancheta continuă. În prezent nu există vreun indiciu conform căruia ar fi existat mai mulţi autori ai atacurilor”, a notat pe Twitter poliţia din landul Hesse (sud-est) unde se află Hanau.

Anchetatorii au găsit de asemenea maşina presupusului atacator, care conţinea muniţii şi încărcătoare, a precizat presa locală, adăugând că suspectul avea un permis de vânătoare şi ar fi fost german.

Germania a fost vizată în ultimii ani de mai multe atacuri jihadiste, între care cel care s-a soldat cu 12 morţi în centrul Berlinului, în decembrie 2016.

Dar ameninţarea unui terorism de extremă dreapta îngrijorează cel mai mult autorităţile germane, mai ales de la uciderea unui parlamentar german pro-migranţi, membru al partidului cancelarului Angela Merkel, în iunie anul trecut.

BVBStiri BVB

SOCEP S.A. (SOCP) (31/03/2020)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica la 26.03.2020

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (31/03/2020)

Raport conf. art. 82 din Legea 24/2017

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (31/03/2020)

Informare privind transfer actiuni S.I.F. Transilvania