Digitalizarea, tehnologia și gestionarea performantă a activelor de stocare reprezintă piloni ai strategiei Alive Capital, iar compania își asumă să demonstreze valoarea investițiilor prin rezultate măsurabile pentru clienți, a declarat Giacomo Billi, fondator și CEO Alive Capital, la conferinţa GET ALIVE! 2026 – BESS, dedicată sistemelor de stocare a energiei în baterii.
„Încrederea unui investitor se câștigă prin competență și un proiect credibil. Se păstrează prin rezultate. După asta vrem să fim judecați”, a subliniat acesta.

Giacomo Billi a vorbit despre responsabilitatea pe care compania și-o asumă față de clienți: “Când un investitor ne încredințează operarea unui activ, ne încredințează o parte din rezultatul investiției sale.
Deciziile noastre au consecințe. Când încărcăm bateria, când o descărcăm, cum ținem cont de limitele ei și cum reacționăm la piață. Toate acestea influențează veniturile și durata de viață a instalației.
De aceea, investitorul trebuie să poată înțelege cum merge proiectul, ce decizii luăm și de ce.
Trebuie să vadă rezultatele, dar și diferențele față de plan. Iar când apar aceste diferențe, trebuie să primească explicații și să știe ce facem mai departe.
Asta înseamnă, pentru mine, transparență.
Investițiile clienților noștri merită aceeași disciplină și rigoare pe care le aplicăm propriilor investiții.
Dacă un proiect nu este suficient de solid, trebuie să spunem asta înainte ca investitorul să își asume angajamentul financiar. Dacă vedem un risc, trebuie să îl explicăm. Dacă putem îmbunătăți un rezultat, trebuie să lucrăm la el.
Un partener trebuie să fie prezent și atunci când rezultatele sunt sub așteptări. Mai ales atunci.”
Pentru Alive Capital, digitalizarea și căutarea tehnologiilor potrivite sunt un pilon al strategiei și un motor al dezvoltării viitoare, a mai spus fondatorul companiei: “Investim în această direcție pentru a lua decizii mai bune, pentru a gestiona mai bine activele și pentru a oferi clienților servicii pe care se pot baza.
Alegem tehnologia pornind de la problemele pe care trebuie să le rezolvăm și de la ceea ce vrem să construim în companie.
My Alive și parteneriatul cu enspired marchează o nouă etapă în dezvoltarea digitală a Alive Capital.”
El a mai spus, despre dezvoltarea Alive Capital: “Ne asumăm să demonstrăm valoarea acestor investiții prin rezultate măsurabile pentru clienții noștri.
Ambiția noastră este ca România să devină un reper pentru felul în care proiectele de stocare sunt construite și operate.
Alive Capital vrea să contribuie la asta prin oameni pregătiți, tehnologie și experiență de piață. Și prin capacitatea de a urmări un proiect zi de zi, după punerea în funcțiune.
Pentru mine, acesta este un angajament pe termen lung.
Mai este un lucru pe care îl cer în primul rând de la mine.
Piața poate contrazice prognozele. Când se întâmplă asta, trebuie să recunoaștem că ipotezele noastre nu se mai confirmă și să ne ajustăm deciziile.
O prognoză trebuie verificată. O decizie trebuie evaluată după efectele ei.
Asta aștept de la echipa mea. Și asta trebuie să poată aștepta partenerii noștri de la Alive Capital.”
Compania Alive Capital a organizat, luni, la Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti, conferinţa GET ALIVE! 2026 – BESS, dedicată sistemelor de stocare a energiei în baterii. La eveniment au participat investitori, dezvoltatori de proiecte, reprezentanţi ai instituţiilor financiare şi specialişti tehnici, care vor analiza drumul unui proiect de stocare de la etapa de dezvoltare până la operarea comercială.