Update articol:

Gigantul american Pfizer semnează un acord cu China privind îmbunătățirea acoperirii medicale în țară

Pfizer

Gigantul farmaceutic american Pfizer a semnat un acord cu China pentru a coopera în vederea îmbunătățirii acoperirii medicale a țării, potrivit companiei.

„Suntem foarte aliniați cu [inițiativa] China „Healthy 2030” și încercăm să contribuim cât de mult putem”, a declarat sâmbătă, CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, citat de CNBC. El a refuzat să împărtășească mai multe detalii, inclusiv sume în dolari.

În 2016, China a anunțat un plan – China „Healthy 2030” – pentru îmbunătățirea serviciilor de sănătate publică, industriei medicale, siguranței alimentelor și medicamentelor din țară. Pandemia de Covid-19 a evidențiat, de asemenea, deficiențe în sistemul de sănătate publică din China, aflat încă în curs de dezvoltare.

Memorandumul de înțelegere al Pfizer cu Centrul de Cercetare pentru Sănătate din China este destinat să sprijine cercetarea în domeniul sănătății publice și să îmbunătățească sănătatea populațiilor rurale, potrivit detaliilor publicate de presa de stat chineză.

„Orice persoană și cetățean din China va avea același acces la produsele noastre inovatoare”, a spus președintele Pfizer China, Jean-Christophe Pointeau.

El a precizat că firma are aproximativ 600 de angajați dedicati zonelor rurale „pentru a educa profesioniștii din domeniul sănătății cu privire la inovația noastră revoluționară în Oncologie, Antiinfecțioase, Inflamație și Imunologie”.

Comentariile din weekend nu au discutat despre medicamentul Paxlovid pentru tratarea Covid.

În ianuarie, Bourla a declarat că Pfizer a semnat un acord cu un partener local pentru a produce Paxlovid în China, producție care ar putea începe în trei sau patru luni.

BVB | Știri BVB

SIMTEL TEAM (SMTL) (13/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AQUILA PART PROD COM (AQ) (13/12/2024)

Convocare AGA O & E 21/22.01.2025 Achizitie Kitax

Sphera Franchise Group (SFG) (13/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014