Update articol:
EDUCATIE FINANCIARA

Goldring: Pentru a ne putea crește veniturile și atinge obiectivele financiare dorite, este necesară o atitudine proactivă și orientată spre performanță și depășirea limitelor

de  Demeter György, Broker Goldring

 Nebunia înseamnă să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți să obții alt rezultat (Albert Einstein)

Pasul 3: Creșterea Veniturilor

Probabil acesta este pasul care va naște cele mai mari controverse. Creșterea veniturilor depinde în totalitate de noi, nu depinde de angajator sau de instituțiile statului. De exemplu statul a majorat salariul minim net cu 245% în perioada 2007-2020.

Cel mai important aspect de înțeles în privința salariului nostru este proporționalitatea directă a acestuia cu valoarea pe care o aducem în cadrul companiei unde suntem angajați, cu cât valoarea adusă este mai mare cu atât salariul nostru ar trebui să fie mai mare, iar în cazul în care valoarea muncii noastre este cu mult peste salariul încasat atunci trebuie să negociem o majorare a salariului. Dacă negocierile nu se lasă cu un rezultat acceptabil pentru ambele părți, atunci se impune luarea în considerare a unei schimbări. Un factor foarte important în evaluarea muncii noastre este diferența despre cantitate și calitate, mai specific, nu cuantumul orele de muncă contează ci rezultatul obținut la finalul acelor ore. John F. Kennedy spunea „Nu întreba ce poate face țara pentru tine, întreabă ce poți face tu pentru ea.” în cazul nostru, în prima fază livrează rezultate și după aceea așteaptă-te să fii răsplătit.

Dar cum putem crește valoarea muncii noastre?

Componenta esențială a creșterii valorii este educația, cu ajutorul ei ne deschidem noi orizonturi, observăm oportunități și ne dezvoltăm abilități. Este importantă educația formală predată în scolii, dar și mai importantă este alegerea și urmărirea unor mentori în domeniul unde vrem să excelăm. Persoane de la care putem învăța procesele de lucru sau abilități de conducere și care să inspire pasiune, dedicare și creativitate sunt necesare în procesul de nostru de creștere.

De obicei câștigătorul unei curse obține dublul sumei câștigate de către ocupantul locului secund, dar nu este de 2 ori mai rapid decât acesta. Același principiu se aplică și în „lumea salariilor”, cei care au câștiguri cu mult peste medie nu sunt de două ori mai buni, ci au „acel ceva” cu care fac diferența și înclină balanța în favoarea lor.

Atitudinea noastră este un alt factor cheie în drumul spre succes. Pentru a ne putea crește veniturile și atinge obiectivele financiare dorite, este necesară o atitudine pro activă și orientată spre performanță și depășirea limitelor, o atitudinea de intraprenor, adică să privim compania angajatoare precum ar fi propria noastră companie. Un exercițiu foarte bun este ca în fiecare zi să ne stabilim ca obiectiv să ne facem treaba mai bine cu 1 % decât în ziua precedentă. Exemplul matematic care arată impactul îmbunătățiri performanțelor noastre cu 1% într-o zi este formula matematică 1,01 la puterea 365 care este egală cu 37,78343. În cazul în care ne mulțumim cu atitudinea ”lasă că merge”  și zilnic performanțele noastre scad cu 1%, într-un an vom regresa foarte mult, matematic formula ar fi 0,99 la puterea 365 egal cu 0,025518. Lumea progresează încontinuu, de aceea trebuie să progresăm și noi altfel vom rămâne în urmă, frustrați de neîndeplinirea obiectivelor noastre. John Maxwell  spunea „ori progresezi ori regresezi, stagnare nu există”.

Sub formă de încheiere, vreau să conștientizați că o creștere exponențială a veniturilor noastre înseamnă multă muncă și perseverență. Nu trebuie să ne lăsam descurajați pentru că rezultatele vor veni dar nu peste noapte.

Cărțile recomandate săptămâna aceasta sunt: Brian Tracy – „Schimbând gândirea iți schimbi viața” și „Începe cu ce nu îți place”.

Goldring: În atingerea independenței financiare este foarte importantă stabilirea unui obiectiv

Goldring: Depozit sau Investiție

BVBStiri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/11/2020)

Link acces direct AGOA & AGEA 26.11.2020

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (26/11/2020)

Vega Ploiesti, 115 ani de performanta in industria de rafinare

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (25/11/2020)

Comunicat privind aprobarea de catre ANRE a Planului de Dezvoltare SNT 2020-2029