Aproape 32 de euro pe lună este creşterea netă pentru sutele de mii de angajaţi cu salariul minim din Grecia, începând de la 1 aprilie 2027, informează publicaţia Kathimerini, potrivit Agerpres.
Ministerul de Finanţe a indicat că majorarea brută va fi de 40 de euro, astfel încât salariul minim va ajunge la 960 euro pe lună.
Deşi, creşterea nu se regăseşte deplin în câştigul net al angajaţilor, ţinând cont că o parte va fi direcţionată la impozite şi contribuţii la asigurările sociale, anunţul privind reducerea contribuţiilor angajaţilor cu o jumătate de punct procentual limitează povara şi consolidează beneficiile finale.
Pe baza calculelor, la un angajat cu o vechime de sub trei ani, salariul brut creşte de la 920 euro pe lună la 960 euro pe lună. În pofida majorării câştigului, contribuţia angajatului este de aproximativ 123,55 euro.
Impozitul pe salariu este estimat la aproximativ 33,21 euro, rezultând un câştig net de aproape 803,24 euro, comparativ cu 771,67 euro la un câştig brut de 920 euro. Beneficiul net pentru angajat se ridică la 31,57 euro pe lună, sau aproximativ 378,80 euro pe an.
Cei cu o vechime mai mare, care au beneficiat deja de majorarea pentru vechimea de peste trei ani, vor ajunge la un salariu brut de 1.056 euro pe lună, de la 1.012 euro, în timp ce câştigul net este de aproximativ 868,89 euro, de la 835,04 euro.
Majorarea venitului net este estimată la 33,85 euro pe lună.
Comisia Europeană prognozează pentru Grecia o creştere economică de 1,8% în 2026 şi 1,6% în 2027, în timp ce Fondul Monetar Internaţional estimează un avans de 1,8% anul acesta şi de 1,7% anul viitor.